Maria Boldor, Mălina Călugăreanu și Ana Boldor trag începând de mâine la etapa de Cupă Mondială la floretă seniori feminin de la Gdansk

1111

Orașul polonez Gdansk găzduiește la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, între 15 și 17 ianuarie, a patra etapă de Cupă Mondială la floretă seniori feminin.
Întrecerea are loc atât la individual, cât și la echipe, iar la start s-au înscris 167 de sportive. Printre ele se vor număra și trei floretiste din România, care vor trage în ambele probe. Este vorba de Maria Boldor (CSA Steaua), Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) și Ana Boldor (CSU Poli Timișoara). Antrenor: Ducu Petre.
Vineri și sâmbătă, 15 și 16 ianuarie, are loc întrecerea individuală, iar duminică, 17 ianuarie, se dispută concursul pe echipe.
Programul celor trei zile de concurs de la Gdansk este următorul:
VINERI, 15 IANUARIE
Ora 10:00 – start grupe preliminare;
SÂMBĂTĂ, 16 IANUARIE
Ora 10:00 – tabloul principal de 64;
Ora 17:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 17 IANUARIE
Ora 10:00 – start probă pe echipe;
Ora 17:30 – finala.
Programul este adpatat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretistelor românce la Gdansk.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans