Cei mai buni sportivi ai Federației Române de Scrimă în 2015 au fost premiați marți seara la Palatul Elisabeta

1221

Casa Regală a României a găzduit, la inițiativa Alteței Sale Regale Principele Radu, Seara Palatului Elisabeta, dedicată Federației Române de Scrimă.
Gala Federației Române de scrimă a avut loc marți, 15 decembrie 2015, începând cu ora 19:00, la Palatul Elisabeta, în Sala Regilor.
În cadrul serii, au fost premiați mai buni sportivi ai Federației Române de Scrimă în 2015, dar și cei șase mari scrimeri români primiți în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă.
Seara a fost deschisă de către Alteța Sa Regală, Principele Radu al României, care a urat bun-venit tuturor invitaților și care i-a felicitat pe sportivi pentru rezultatele excelente din 2015.
Au luat apoi cuvântul Mihai Covaliu – președintele Federației Române de Scrimă, Florin Mișcă – secretar general adjunct al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și doamna Carmen Tocală, fost Secretar de Stat la Ministerul Tineretului și Sportului.
Primul moment solemn a fost dedicat celor șase foști mari scrimeri români care au fost primiți recent în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă. Laura Badea, Reka Szabo, Petru Kuki, Ioan Pop și Mihai Covaliu au primit câte un trofeu din partea Federației Române de Scrimă, într-o ceremonie oficiată de Alteța Sa Regală, Principele Radu al României. Din păcate, doamna Ana Pascu, inclusă și ea în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă nu a putut fi prezentă la eveniment din motive obiective.
Ultimul moment important al serii a fost reprezentat de premierea celor mai buni sportivi ai Federației Române de Scrimă în 2015. Rând pe rând, Ana Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu, Tiberiu Dolniceanu, Amalia Tătăran, Alexandra Predescu, Bianca Benea, Ionuț Trandafirescu (reprezentant al echipei de spadă masculin tineret), Mălina Călugăreanu și Radu Dărăban au fost felicitați de către Alteța Sa Regală, Principele Radu al României pentru rezultatele excepționale obținute în acest an. Iar Editura Curtea Veche le-a oferit campionilor cartea „Crăciunul Regal” scrisă chiar de Alteța Sa Regală, Principele Radu al României.
Clasamentul complet al celor mai buni sportivi ai Federației Române de Scrimă în 2015 poate fi văzut AICI.
Evenimentul de la Palatul Elisabeta a fost onorat și de prezența unor foști și actuali campioni ai scrimei românești, de personalități din lumea sportului și nu numai, dar și de 23 de mici scrimeri, aceștia din urmă asistând cu multă emoție la ceremonia oficiată de Alteța Sa Regală, Principele Radu al României.
Cei 23 de mici scrimeri care au fost marți seara la Palatul Elisabeta sunt: Cristina Constantinescu (ACS Stesial), Larisa Oprea (CS Contraatac), Ilinca Hogea (CS Riposta), Rosemarie Benciu (CS Riposta), Vlad Covaliu (CS Dinamo), Ianis Rosescu (CS Dinamo), Rareș Gheorghe (CS Dinamo), Antonio Ionescu (CS Dinamo), Miriam Badea (CS Dinamo), Lorena Mărgineanu (CS Dinamo), Andreea Șerbănoiu (CS Dinamo), Vlad Bucur (CS Dinamo), Radu Drăghicenoiu (CS Dinamo), Radu Ghițescu (CS Dinamo), Darius Dițescu (CS Dinamo), Anastasia Mihalcea (CS Dinamo), Vlad Roșu (CSA Steaua), Petru Surcel (CSA Steaua), Crina Popa (ACS Balestra), Karina Vasile (ACS Balestra), Irina Barbu (ACS Balestra), Denisa Mănescu (ACS Balestra), Andreea Dincă (ACS Balestra).
Pe această cale, Federația Română de Scrimă mulțumește cluburilor CSA Steaua, CS Dinamo, CS Riposta, ACS Stesial, ACS Balestra și CS Contraatac pentru sprijinul acordat în reușita evenimentului.
Federația Română de Scrimă se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu din 4 mai 2011.
Partenerii evenimentului au fost:
logo_RODOTEX_rgb_trans
aq
LOGO curtea veche