A murit Frantisek Janda, președintele Confederației Europene de Scrimă!

1072

Președintele Confederației Europene de Scrimă, Frantisek Janda a decedat în cursul zilei de marți, 3 noiembrie. În vârstă de doar 48 de ani, Frantisek Janda a făcut un infarct în avionul care-l ducea spre Tokyo, acolo unde urma să asiste la etapa de Cupă Mondială la floretă masculin, din perioada 6-8 noiembrie.
Președinte al Confederației Europene de Scrimă în perioada 2008-2012, Frantisek Janda a fost reconfirmat în această funcție în 2013, la alegerile ținute cu ocazia Campionatului European de scrimă seniori de la Zagreb.
Înainte să conducă Confederației Europeană, Frantisek Janda a fost și președinte al Federației Cehe de Scrimă, iar în prezent ocupa un loc și în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Scrimă.
Federația Română de Scrimă transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate, dar și întregii suflări scrimistice din Republica Cehă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!