Anca Săveanu (CSA Steaua) – locul 24 în etapa a treia a Circuitului European de cadeți, la floretă feminin, de la Samorin

1129

Sezonul 2015-2016 al Circuitului European de cadeți, la floretă feminin, a continuat sâmbătă și duminică, 17 și 18 octombrie, cu etapa a treia, de la Samorin (Slovacia).
În Slovacia au participat 172 de sportive din 17 țări. România a fost reprezentată la Samorin de șapte  sportive, după cum urmează: Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Raluca Drăghici (CSA Steaua), Andreea Gheorghe (CSA Steaua), Andreea Potor (CS Satu Mare), Anca Săveanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța).
La individual, cel mai bun rezultat l-a obținut Anca Săveanu (CSA Steaua), care a fost eliminată pe tabloul de 32, și care s-a clasat la final pe poziția 24. Tot în 32 a pierdut și Raluca Văcărașu, sportiva de la CS Farul Constanța încheind competiția pe locul 27. Celelalte cinci sportive din România s-au clasat pe următoarele poziții: Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 41, Raluca Drăghici (CSA Steaua) – locul 88, Andreea Gheorghe (CSA Steaua) – locul 93, Rebeca Cândescu (CSA Steaua) – locul 110, Andreea Potor (CS Satu Mare) – locul 165.
Teodora Băloiu (CSA Steaua) a fost și ea înscrisă în concurs, dar s-a retras în ultimul moment.

România1 – locul 7 în proba pe echipe

În concursul pe echipe, România1 s-a clasat pe locul 7, iar România2 pe poziția 23. Componența celor două echipe ale României a fost următoarea:
România1: Raluca Drăghici, Raluca Văcărașu, Rebeca Cândescu, Anca Săveanu;
România1: Teodora Sîrbu, Andreea Potor, Andreea Gheorghe.
Parcursul României1 a fost următorul: tabloul de 64 – liber; tabloul de 32 – 39-37 cu România2; tabloul e 16 – 44-30 cu Polonia2; tabloul de 8 – 20-31 cu Germania1.
Următoarea etapă, a patra, din Circuitul European de cadeți, la floretă feminin, va avea loc în perioada 7-8 noiembie, la Moedling (Austria).
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans