Mihai Covaliu a participat vineri la „Gala Canotajului Românesc” de la Palatul Parlamentului

1125

Federația Română de Canotaj a organizat vineri, 16 octombrie, la Salonul Brâncovenesc din Palatul Parlamentului, gala care a marcat nouă decenii de la fondarea sa, în anul 1925.
Printre sutele de invitați care au participat la acest deosebit eveniment s-au numărat Jean-Christophe Rolland – președintele Federației Internaționale de Canotaj, Denis Oswald – președinte de onoare al Federației Internaționale de Canotaj, Gabriela Szabo – ministrul Tineretului și Sportului, Alin Petrache – președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dar și Mihai Covaliu – președintele Federației Române de Scrimă.
„A fost o onoare pentru mine să participt la acest eveniment. Felicit Federația Română de Canotaj pentru toate rezultatele excepționale reușite de-a lungul celor 90 de ani și le doresc tuturor cât mai multe succese în anii de vor urma. Canotajul a fost mereu un sport care a adus multe medalii României și sunt convins că va continua pe aceiași linie și în viitor”, a spus Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă.
De la prima participare a unui echipaj românesc, în 1932, la Belgrad şi până astăzi, palmaresul canotajului românesc numără 241 de medalii, dintre care 37 la Jocurile Olimpice, 115 la Campionatele Mondiale şi 89 la Campionatele Europene.
FOTO: AGERPRES
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans