Maria Boldor în Ziarul de Sport: „Medalia de argint obținută la Cupa Mondială de la Timișoara, în proba pe echipe, a fost un mic pas către marea performanță!”

1090

Ziarul de Sport vă propune un nou interviu interesant cu o campioană a României. Maria Boldor are 19 ani și evoluează pentru CSA Steaua București. Este campioana României la floretă, o armă care a adus numeroase bucurii iubitorii sportului din țara.
Maria Boldor are numeroase performanțe la nivelul juniorilor, iar pasul către seniori a fost făcut cu succes. Ea a câștigat deja titlul de campioană națională la senioare în 2014 și 2015, iar în Cupa României s-a impus pentru al treilea an consecutiv. Maria Boldor a răspuns întrebărilor reporterului de la Ziarul de Sport după etapa de Cupă Mondială de junioare de la Timișoara, unde a ocupat locul secund cu echipa României și locul 5 la individual.
„Concursul de Cupă Mondială a fost unul mai special, având în vedere faptul că acesta s-a desfășurat la noi în țară. Medalia de argint obținută la proba pe echipe a fost pentru mine și pentru colegele mele un mic pas către marea performanță. Bineînțeles că obiectivul nostru este acela de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului internațional. Importante acum sunt campionatele europene și mondiale pentru care ne pregătim și la care sperăm să ne îndeplinim obictivele. Atât eu, colegele mele, cât și antrenorii ne dorim și muncim pentru ca floreta feminină românească să fie din nou ceea ce a fost cândva pe plan internațional. Nu este ușor, dar cu siguranță că nici imposibil. Avem o temelie bine clădită cu ajutorul căreia, zic eu, vom reuși să urcăm pe cele mai înalte trepte ale podiumului la competițiile majore”, a spus Maria Boldor în Ziarul de Sport.
Interviul integral cu Maria Boldor în Ziarul de Sport poate fi citit AICI.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans