Loredana Dinu în cariereonline.ro: „Educându-l pe copil de mic să facă sport, îi creezi această plăcere și va ști să aibă un stil de viață sănătos!”

1090

Revenită pe planșă în luna ianuarie 2015, după doi ani de pauză, spadasina Loredana Dinu (CS Dinamo) este eroina unui reportaj pe site-ul www.cariereonline.ro.
În cadrul reportajului, Loredana povestește cum s-a apucat de scrimă, calitățile pe care ți le dezvoltă acest sport și subliniază importanța practicării unui sport, indiferent de natura sa.
„La scrimă contează că ești într-un cadru organizat, socializezi cu alți copii, antrenorii îți sunt ca niște părinți și te educă, efectiv. Începi să ai competiții, înveți să câștigi, înveți să pierzi. Scrima îți dezvoltă calitățile motrice, înveți să alergi și să mergi corect, îți corectezi postura. Apoi îți dezvolți celelalte calități: viteza, forța, capacitatea de a avea răbdare, de a anticipa. În cele din urmă, n-ai putea face scrimă dacă n-ai avea un psihic și un fizic tare. Împreună, toate acestea te ajută să faci performanță. Educându-l pe copil de mic să facă sport, îi creezi această plăcere și, chiar dacă nu va face performanță, va ști să aibă un stil de viață sănătos – fie că va merge la o sală, fie că va merge să joace tenis”, a declarat Loredana Dinu pe www.cariereonline.ro.
Reportajul complet cu Loredana Dinu poate fi citit AICI.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans