Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir și Alexandru Siriteanu au reprezentat Federația Română de Scrimă la concertul organizat de COSR la Ateneul Român

1285

Celebrul violonist David Garrett și pianistul Julien Quentin au susținut luni, 21 septembrie 2015, un recital de excepție la București, la Ateneul Român, la invitația Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) și a partenerului său principal Dedeman, cu sprijinul Ministerului Culturii. La eveniment au fost prezenți atât conducătorii sportului românesc, campioni olimpici și personalități ale vieții sportive românești, cât și personalități din alte domenii de activitate.
Federația Română de Scrimă a fost reprezentată la acest eveniment de trei dintre vicecampionii olimpici în proba de sabie echipe, de la Londra 2012: Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir și Alexandru Siriteanu.
David Garrett și Julien Quentin au încântat asistența cu piese de mare popularitate și virtuozitate cum ar fi Sonata nr. 3 pentru vioară și pian de Johannes Brahms, Trilul Diavolului de Giuseppe Tartini, sau Hora Staccato de Grigoraș Dinicu.
La finalul recitalului, aplaudați în picioare de cei prezenți, cei doi artiști au primit câte un trofeu din partea președintelui COSR, Alin Petrache, care a spus: „Am avut șansa să ne bucurăm de un eveniment deosebit. Am fost încântați de doi interpreți de excepție, David Garrett și Julien Quentin. Am încercat să strângem la un loc ‪‎Team Romania care nu este doar elita sportului, ci elita tuturor domeniilor de activitate din țara noastră. Sharing goodness nu este doar un slogan, ci este toată munca oamenilor pe care îi reprezint în slujba celorlalți”.

EVENIMENTUL A AVUT ȘI UN SCOP CARITABIL!

De asemenea, președintele COSR a ținut să precizeze că organizarea acestui eveniment a avut și scopul de a strânge fonduri pentru sprijinirea a patru personalități ale vieții sportive din România aflate în situații medicale delicate: Toma Predatu, Petre Mitu, Andreea Chelaru și Liliana Tomescu.
Pentru cei patru a fost deschis un cont special în lei la ING Bank – RO 37 INGB0001000116658960, unde atât participanții la marele concert cât și iubitorii de sport au avut posibilitatea să facă donații.