VIDEO: Ana Maria Brânză, la Adevărul LIVE: „Sper să îmi împlinesc marele vis la Jocurile Olimpice de la Rio!”

Ana Maria Brânză (CSA Steaua) a fost invitată miercuri, 5 august, în studioul Adevărul LIVE, acolo unde a răspuns întrebărilor jurnaliștilor de la ziarul Adevărul.
Spadasina de la CSA Steaua a spus că își pune mari speranțe într-o evoluție excelentă la Jocurile Olimpice de la Rio și a declarat că nu are de gând să se apuce de antrenorat în momentul în care se va retrage.
Iată câteva dintre cele mai interesante declarații făcute azi de Ana Maria Brânză la Adevărul LIVE.

„Sper să îmi împlinesc marele vis la Rio…dacă nu, mă uit în zare până la Tokyo 2020. Nu se știe ce se întâmplă până atunci”.
„Sezonul competițional trecut a fost cel mai încărcat și chiar vorbeam și cu colegele mele și ne întrebam de unde vom mai avea resurse. Toată lumea aștepta medalii de la noi la Campionatul European, Jocurile Europene și Campionatul Mondial, dar cred că ne-am descurcat. La final am tras linie și suntem pe plus”.
„Vom începe pregătirea în septembrie, la Constanța, și apoi probabil vom merge în Poiana Brașov. Prima etapă de Cupă Mondială din noul sezon va fi la Legnano. Avem de apărat puncte, pentru că în sezonul trecut am ocupat locul 2 cu echipa României, iar eu am obținut argintul la individual”.
„Pentru mine personal, locul din Cupa Mondială nu e foarte important, dar e bine să fiu în primele 16, pentru a evita preliminariile. Oricare din primele 50 de trăgătoare poate câștigat o competiție într-o zi. Nu mai alerg după locul 1 în Cupa Mondială. Este o bucurie și o mândrie să fii acolo sus, dar în primul rând mă intresează punctele pentru a fi sigură de calificarea la Rio”.
„Toate medaliile cucerite până acum îmi dau dependență. Nu pot să îmi pierd motivația. Dacă voi simți că voi putea face performanță, voi continua și după Rio. Ce voi face după o să mă las?  Nu știu, dar știu sigur că nu voi antrena. Nu am răbdarea de sta lângă planșă, ca și antrenor”.
„În ultimii ani, în scrimă se pune foarte mult accent pe fizic. Pentru mine, scrima este un dialog pe care-l porți prin intermediul armelor, dar în ultima vreme vedem mai multe dueluri fizice. Ceea ce nu pot să spun că îmi place”.
Întreaga emisiune cu Ana Maria Brânză de la Adevărul LIVE poate fi văzută AICI.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here