GALERIE FOTO: Reuniunea Comisiilor Federației Internaționale de Scrimă a început azi la București

1082

Federația Română de Scrimă organizează la București, în perioada 30 iulie – 1 august, Reuniunea Comisiilor Federației Internaționale de Scrimă.
Evenimentul are loc la Hotelul Crowne Plaza din București și a debutat joi, 30 iulie, la ora 9:30. În deschiderea acestor reuniuni au luat cuvântul doamna Nathalie Rodriguez – C.E.O. al FIE, doamna Ana Pascu, vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă, domnul Dragoș Predea – Director de Cabinet al Ministrului Tineretului și Sportului, și domnul Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă.
Printre cei 90 de invitați din întreaga lume se află și Nathalie Rodriguez – C.E.O. al FIE – și Krisztian Kulcsar – directorul tehnic al FIE.
„Dragi oaspeți, în primul rând vă urez un sincer bun venit și îmi pare rău că nu puteți sta mai multe zile pentru a putea vizita superba noastră țară. Avem însă atâtea locuri minunate care vă așteaptă oricând doriți. Haideți să încercăm să luăm cele mai bune decizii pentru dezvoltarea scrimei, cele mai bune soluții și să dovedim că merităm să primim cele două medalii la Jocurile Olimpice pe care cu toții ni le dorim. Vă urez mult succes”, a declarat doamna Ana Pascu, vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă.
„Federația Română de Scrimă este onorată să găzduiască la București Reuniunea Comisiilor Federației Internaționale de Scrimă. Sper să aveți parte de o ședere cât mai plăcută în România și vă doresc mult succes în cadrul ședințelor din aceste zile”, a precizat domnul Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă.