Alexandra Predescu la ProSport LIVE „5 minute în viitor”: ”Mi-aş dori să prind un loc la Jocurile Olimpice din 2020”

1110

Alexandra Predescu(CSA Steaua), în vârstă de 15 ani este campioană mondială la spadă cadeţi – titlu cucerit pe 1 aprilie 2015 la Tashkent – şi reprezintă o speranţă pentru viitorul sportului românesc.
Tânăra spadasină a vorbit luni dimineața la rubrica „5 minute în viitor” de la ProSport LIVE despre performanţele sale, despre sacrificiile pe care le presupune viaţa de sportiv şi despre cea mai mare dorinţă a sa.
”A fost foarte greu să ajung pe prima treaptă a campionatului mondial de cadeţi, dar cu multă muncă am reuşit. Trebuie să te antrenezi zi de zi şi să ai încredere în tine pentru că dacă îţi doreşti ceva, sigur vei reuşi. Mă antrenez din greu pentru că acum fac parte din lotul naţional. Practic acest sport de şase ani. E destul de greu să te împarţi între şcoală şi sport. E puţin greu, dar nu imposibil. Dacă vrei să fi bun şi la şcoală, totul se poate. Sper să fac cât mai repede pasul spre lotul naţional de seniori, dar trebuie să demonstrez că merit acest lucru. Sper să pot să merg la concursurile de juniori, apoi la cele de seniori, vreau să fac totul treaptă cu treaptă. Mi-aş dori să prind un loc la Olimpiada de peste cinci ani”, a spus Alexandra Predescu, campioană mondială la cadeţi, la ProSport LIVE.
Intervenția completă a Alexandrei Predescu la ProSport LIVE poate fi văzută AICI.
Alexandra Predescu activează în prezent la CSA Steaua, dar a fost descoperită și crescută de către Alina Ciuculescu, la ACS Stesial București.
ProSport LIVE este singura emisiune live de sport din online-ul românesc.