Succes cu repetiție! Tiberiu Dolniceanu a câștigat pentru al doilea an la rând Grand Prix-ul de sabie seniori masculin de la Moscova

1131

Un lucru este cert: lui Tiberiu Dolniceanu îi priește Moscova. Sabrerul de la CS Dinamo a câștigat sâmăbăt, 30 mai, pentru al doilea an la rând Grand Prix-ul de sabie seniori masculin din capitala Rusiei.
După un parcurs excelent, în care și-a etalat toate calitățile, și pe parcursul căruia i-a învins pe campionul mondial Nicolas Limbach (Germania) și pe campionul olimpic Aron Szilagyi (Ungaria), elevul lui Mihai Covaliu a reușit să urce din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului acestei puternice competiții.
Trebuie amintit faptul că învinsul din finală al lui Dolniceanu a fost Matyas Szabo, fiul fostei campioane mondiale a floretei românești – Reka Lazăr-Szabo – și a lui Vilmoș Szabo, antrenorul echipei de sabie a Germaniei, campioană mondială în 2014.
Parcursul lui Tiberiu Dolniceanu la Moscova a fost următorul:
Tabloul de 64
Tiberiu Dolniceanu – Jesus Carvajal (Venezuela) 15-9
Tabloul de 32
Tiberiu Dolniceanu – Ilya Motorin (Rusia) 15-10
Tabloul de 16
Tiberiu Dolniceanu – Nicolas Limbach (Germania) 15-11
Tabloul de 8
Tiberiu Dolniceanu – Joseph Polossifakis (Canada) 15-11
Semifinale
Tiberiu Dolniceanu – Aron Szilagyi (Ungaria) 15-14
Finală
Tiberiu Dolniceanu – Matyas Szabo (Germania) 15-11.
La Grand Prix-ul de la Moscova au mai participat și Alin Badea și Iulian Teodosiu. Dacă Iulian Teodosiu a fost eliminat în preliminarii, și a terminat pe locul 123, Alin Badea a încheiat concursul din Rusia pe locul 16 după următorul parcurs:
Tabloul de 64
Alin Badea –  Julien Pillet (Franța) 15-13
Tabloul de 32
Alin Badea – Aldo Montano (Italia) 15-14
Tabloul de 16
Alin Badea – Joseph Polossifakis (Canada) 11-15.
Următorul concurs important pentru sabia seniori masculin este Campionatul European de la Montreux, în perioada 5-11 iunie.
FOTO: FIE
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans