GALERIE FOTO: Roxana Bârlădeanu la Dolce Sport: „Ne dorim ca în acest an Cupa Europei să rămână în țara noastră”

1371

Managerul secției de scrimă a C.S.A. Steaua București, Roxana Bârlădeanu și antrenorul echipei de floretă, Petre Ducu, au prezentat vineri, 17 aprilie, la emisiunea Dolce Liga, moderată de Radu Oprișan la Dolce Sport, trofeul Cupa Europei. Roxana Bârlădeanu este de cinci ori câștigătoare a acestei competiții și multiplă medaliată europeană, mondială și olimpică și a declarat că își dorește ca în acest an Cupa Europei să rămână la noi în țară: ”Avem o echipă tânără, dar puternică. Fetele au toate șansele să reușească această performanță. Le urez mult succes!”
Înregistrarea integrală a emisiunii de la Dolce Sport poate fi văzută AICI.
Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” organizează, în colaborare cu Federația Română de scrimă, pentru al doilea an consecutiv, Cupa Europei la floretă feminin. Competiția se va desfășura duminică, 19 aprilie, la Sala Mihai Viteazul din București.
Pentru câștigarea trofeului Cupa Europei, ediția 2015, vor concura cluburile C.D.S. Mangiarotti din Italia, Bourg la Reine din Franța, Hapoel Akko Romach Abirim din Israel, Şcoala de scrimă Chişinău din Republica Moldova, iar din România – CSA ”Steaua București” și CSU Poli Timișoara.

Programul competiției:
Ora 09:00 – Control echipament
Ora 09:30 – Ședință tehnică
Ora 10:00 – Debut tablou de eliminare directă
Ora 11:15 – Semifinale
Ora 12:30 -13:30 – Finala mică
Ora 13:30 -15:00 – Pauză
Ora 15:00 – Finala
Ora 16:00 – Festivitate de premiere.
Intrarea este liberă.
FOTO: CSA Steaua

PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:

logo_RODOTEX_rgb_trans

20150417_14211220150417_14211920150417_14255620150417_14255920150417_143026

20150417_14294620150417_143016