Mihaela Leonte, locul 18 la etapa din Circuitul European de spadă cadeți, proba feminină la individual, de la Bratislava

1295

Bratislava găzduiește sâmbătă și duminică, 24 și 25 ianuarie, a doua etapă din Circuitul European de cadeți din 2015, proba de spadă feminin și masculin, doar la individual.
România a trimis la întrecerea din Slovacia 17 sportivi, după cum urmează:
MASCULIN: Dorin Băzăvan, Mihai Bigea, Nicolae Drăgoi, Daniel Gavriluț, Balazs Marko, Adam Macska, Alexandru Oroian, Marton Szep;
FEMININ: Zsuzsa Schlier, Bianca Benea, Alexandra Predescu, Denisa Barosan, Teodora Coste, Mihaela Leonte, Csilla Nagy, Amarallisz Palai, Melany Pfeifer.
Sâmbătă, 24 ianuarie, a avut loc întrecerea feminină la individual, iar cea mai bună clasare a unei românce a obținut-o Mihaela Leonte. Legitimată la CSS Quarto, sportiva pregătită de Marcela Mincu s-a oprit pe tabloul de 32 și a terminat concursul pe locul 18. Tot în 32 au ieșit și Alexandra Predescu (CSA Steaua) și Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș). Dacă Zsuzsa a încheiat pe locul 20, Alexandra s-a clasat la final pe poziția 27. Celelalte sportive din România au încheiat pe următoarele poziții întrecerea de la Bratislava: Bianca Benea (CSM Oradea) – locul 49, Denisa Barosan (CSA Steaua) – locul 129, Csilla Nagy (CS Satu Mare) – locul 166, Melany Pfeifer (CS Satu Mare) – locul 177, Amarallisz Palai (CS Satu Mare) – locul 193, Teodora Coste (CS Satu Mare) – locul 194. Au participat 238 de sportive.
Duminică, 25 ianuarie, de la ora 9:30, ora României, va avea loc întrecerea de spadă masculin individual.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Bratislava.