Jurnal de pe planșă (10). Maria Boldor: “Locul șase din Austria a însemnat un mic pas înainte pe drumul ce duce spre marea performanță”

1085

Federația Română de Scrimă vine în sprijinul pasionaților de scrimă cu un nou proiect. Începând de vineri, 8 noiembrie, sportivi și antrenori de scrimă își vor scrie impresiile de la antrenamente și concursuri pe pagina de Facebook intitulată „Jurnal de pe planșă”!
„Jurnal de pe planșă” își propune să-i introducă pe iubitorii sportului cât mai mult în intimitatea scrimerilor. Periodic, sportivi și antrenori din lumea scrimeri vor împărtăși lumii trăirile lor de la concursuri, antrenamente sau alte activități specifice acestui sport.
„Jurnal de pe planșă” își propune să dezvăluie lucruri inedite trăite de sportivi și antrenori în sălile de scrimă și să apropie cât mai multă lume de acest frumos sport care este scrima.
Periodic vor scrie în „Jurnal de pe planșă” (https://www.facebook.com/jurnaldepeplansa) Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Claudia Năboiu, Rareș Dumitrescu, Virgil Sălișcan, Bianca Pascu, Mălina Călugăreanu, Vlad Porușniuc, Adrian Dabija, Alexandra Predescu, Bogdan Dascălu, Bianca Benea și mulți alții.
A zecea sportivă care scrie în jurnal este Maria Boldor (CSA Steaua – antrenor: Ducu Petre), proaspăt clasată pe locul șase la etapa de Cupă Mondială la floretă juniori feminin de la Modling (Austria). Iată mai jos un fragment din textul său:
„Dimineața zilei de 9 ianuarie. Mă trezesc la ora 5:30 surpinzător, destul de odihnită. Știu că trebuie să mă ridic din pat și să mă pregătesc de plecare. Sacul de concurs este gata. Voi zbura spre orașul austriac Modling, pentru prima etapă de Cupă Mondială la floretă juniori feminin, din acest an.
Încerc să mă detașez de tot ceea ce înseamnă presiunea, mai mult sau mai puțin, specifică competițiilor. Nu de alta, dar am impresia că mă limitează, așa că privesc totul cu limpezime…”
Textul complet al Mariei Boldor poate fi citit AICI.