Simona Gherman: „Succesul de la Doha îmi dă mai multă încredere în mine!”

1527

Simona Gherman a revenit luni, 8 decembrie, în țară după primul său succes într-o etapă de Cupă Mondială: aur la Grand Prix-ul de la Doha (Qatar). După o zi și jumătate de pauză, Simona va urca, alături de colegele sale de la lotul național de spadă feminin al României, în cantonamentul de la Poiana Brașov.
Înainte de a-și pregăti bagajele pentru ultima perioadă de pregătire din 2014, Simona Gherman a avut amabilitatea de acorda un interviu pentru site-ul oficial al Federației Române de Scrimă.

Cum a fost concursul de la Doha?
Sâmbătă, în calificări, a fost destul de greu. Eu am probleme la meciurile de cinci tușe din grupe. Dar am trecut cu bine peste acea fază, iar duminică a fost practic o nouă zi. Înaintea concursului de pe tabloul de 64, în capul meu era gândul că trebuie să reușesc să intru în primele opt pentru a acumula puncte care să mă scutească de calificări la următoarele etape de Cupă Mondială. Am luat-o pas cu pas, tușă cu tușă și am reușit să câștig.

Care a fost cel mai dificil meci de la Grand Prix-ul din Qatar?
Au fost două, de fapt. Cel mai frică mi-a fost de partida cu Embrich. Am avut ceva probleme în trecut cu ea, dar la Doha a mers totul foarte bine. Apoi a fost greu meciul cu Ana Maria Brânză. Noi două ne cunoaștem foarte, foarte bine și oricare dintre noi se putea impune.

Ce ți-a lipsit la Legnano și la Xuzhou pentru a urca și acolo pe podium?
Au fost mai multe lucruri. Pauza de după Mondiale și faptul că am început sezonul foarte repede m-au făcut să nu mă simt prea bine. La antrenamente eram nervoasă că nu îmi ieșea ceea ce vroiam, antrenorii îmi spuneau să am răbdare că totul va fi bine… Pot să spun că la Doha am fost excelent din punct de vedere fizic și psihic și am intrat mai decisă pe planșă.

Ce ai simțit în momentul în care ai dat tușa decisivă în finală?
Atât în semifinale, cât și în finală, deși m-am impus la o diferență confortabilă, mereu am avut impresia că adversara mea este foarte aproape, la doar un punct. În ambele meciuri nu am greșit deloc. După ultima tușă din finală îmi venea să trag mai departe, parcă nici nu realizam că am câștigat.

Ce reprezintă pentru tine faptul că ai câștigat primul Grand Prix din carieră și că ai reușit să urci în primele 16 în clasamentul Cupei Mondiale?
Acum am alt moral și îmi dau seama că se poate să ajungi pe primul loc și în astfel de concursuri puternice. Pot să spun că prin locul opt pe care mă aflu acum în clasamentul Cupei Mondiale mi-am atins primul obiectiv. Sunt convinsă că pe viitor voi mai putea câștiga astfel de întreceri.

Cum a fost anul 2014?
A fost un an bun, dar cu puține sincope.

Ce îți propui pentru 2015?
Îmi doresc enorm o medalie cu echipa României la Campionatul Mondial de la Moscova. Acest lucru ne-ar califica la Rio și ne-ar asigura o liniște foarte necesară pregătirii pentru Jocurile Olimpice.