Matei Aniculoesei, locul 8 la etapa a patra a Circuitului European de sabie pentru cadeți, proba masculină, de la Sofia

1262

Capitala Bulgariei, Sofia, a fost gazda celei de-a patra etape a Circuitului European de sabie pentru cadeți, feminin și masculin, individual și pe echipe. Concursul a avut loc sâmbătă și duminică, 8 și 9 noiembrie. România a avut una dintre cele mai numeroase delegații, cu 40 de sportivi.
La masculin individual au participat 126 de sportivi din 15 țări, iar cel mai bine clasat sabrer român a fost Matei Aniculoesei, care a terminat întrecerea pe poziția a opta.
Rezultatele complete ale sabrerilor români au fost următoarele: Matei Aniculoesei (CSA Steaua) – locul 8, Pavel Aniculoesei (CSA Steaua) – locul 16, Paul Ursachi (CSM Iași) – locul 21, Valentin Surducan (CSM Brașov) – locul 25, Ștefan Chirilă (CSM Iași) – locul 26, Peter Nyiri (CS Riposta) – locul 27, Petru Aniculoesei (CSA Steaua) – locul 30, George Dragomir (CSS Slobozia) – locul 31, Andrei Robciuc (ACS Duel) – locul 32, Matei Grama (CS Dinamo) – locul 41, Alexie Alupei (CS Riposta) – locul 44, Paul Costea (CS Dinamo) – locul 58, Teodor Chiriac (CS Riposta) – locul 63, Victor Cosman (CSS Unirea Iași) – locul 69, Alexandru Băiașu (ACS Duel) – locul 70, Vlad Grădișteanu (ACS Duel) – locul 76, Vlad Secoșan (ACS Duel) – locul 89, Răzvan Stănescu (CSS Slobozia) – locul 90, Alin Corolea (CSM Brașov) – locul 120, Luca Pantea (CS Riposta) – locul 126.
La feminin, România a fost reprezentată de următoarele sportive: Theodora Alexandrescu, Mara Bădescu, Alesia Cida, Ana Maria Ciobanu, Diana Crețu, Cerasela Drăgan, Ana Hopulele, Felicia Iacob, Bianca Lucache, Andreea Lupu, Tania Lutea, Andreea Martiș, Elena Neculae, Ioana Radu, Monica Rether, Adina Șindilariu, Daria Stărică, Dora Szegedi, Iuliana Vrabie și Dorotheea Zamfira.
Restul rezultatelor, la masculin echipe, feminin individual și echipe, nu sunt disponibile momentan.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu rezultatele complete ale sabrerilor români la Sofia.