UPDATE 7: GALERIE FOTO: Gherman, Pop și Tătăran s-a calificat pe tabloul principal de 64 la prima etapă de Cupă Mondială la spadă seniori din acest sezon, de la Legnano

1105

Vineri, 24 octombrie, începe la Legnano (Italia) prima etapă de Cupă Mondială la spadă seniori, proba feminină, individual și pe echipe, din sezonul 2014-2015. România este prezentă în Italia cu o delegație alcătuită din opt sportive: Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Ana Maria Constantin, Ioana Dumitru, Maria Udrea, Amalia Tătăran și Raluca Sbîrcia.
Cea dintâi zi este rezervată calificărilor la individual, iar pentru România vor intra în concurs, de la ora 10:00, ora României, următoarele: Simona Gherman, Simona Pop, Ana Maria Constantin, Ioana Dumitru, Maria Udrea, Amalia Tătăran și Raluca Sbîrcia. Ana Maria Brânză, ocupantă a locului cinci în clasamentul Cupei Mondiale, a acces direct pe tabloul principal de 64, care se trage sâmbătă, 25 octombrie.
Cele șapte românce care trag vineri au fost repartizate în următoarele grupe:

grupa constantin grupa dumitru grupa gherman grupa pop grupa sbircia grupa tataran grupa udrea

Delegația României este condusă de antrenorii Dan Podeanu și George Epurescu.
Înaintea debutului de sezon, spadasinele din România ocupă următoarele poziții în clasamentul Cupei Mondiale: Ana Maria Brânză – locul 5, cu 134 de puncte; Simona Gherman – locul 26, cu 70 de puncte; Simona Pop – locul 59, cu 28 de puncte; Ana Maria Constantin – locul 92, cu 15 puncte; Maria Udrea – locul 124, cu 9 puncte; Raluca Sbârcia – locul 184, cu 3 puncte; Ioana Dumitru – locul 215, cu 2 puncte; Amalia Tătăran – locul 433, cu 0 puncte.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor române la concursul din Italia.


UPDATE, ora 13:20 – Ana Maria Constantin, Ioana Dumitru și Simona Gherman sunt primele spadasine din România care și-au încheiat evoluția în grupele preliminare. Rezultatele sunt următoarele:

rez Constantin
rez Dumitru
rez Gherman


UPDATE, ora 15:40 – Raluca Sbîrcia și Maria Udrea și-au încheiat și ele evoluția în grupele preliminare. Rezultatele obținute sunt:

rez Sbircia
rez Udrea


UPDATE, ora 17:14 – Simona Pop și Amalia Tătăran au încheiat și ele evoluția în grupe cu următoarele rezultate:

rez pop
rez tataran


UPDATE, ora 18:00 – După rezultatele din grupe, Maria Udrea, Ioana Dumitru și Raluca Sbârcia au fost eliminate din concurs. Simona Gherman, Simona Pop, Ana Maria Constantin și Amalia Tătăran s-au calificat pe tabloul preliminar de 128.


UPDATE, ora 18:30 – Rezultatele româncelor pe tabloul preliminar de 128 au fost:
Simona Pop – Beate Christmann (Germania) 15-7
Amalia Tătăran – Mason Speta (SUA) 15-9
Simona Gherman – Sheng Lin (China) 15-6
Ana Maria Constantin – Hyewon Lee (Coreea de Sud) 14-11


UPDATE, ora 19:30 – Rezultatele româncelor pe tabloul preliminar de 64 au fost:
Ana Maria Constantin – Nickol Tal (Israel) 9-10
Simona Gherman – Elizabeth Hannah Lawrence (Marea Britanie) 15-6
Amalia Tătăran – Coraline Vitalis (Franța) 15-14
Simona Pop – Man Wai Kong (Coreea de Sud) 15-13.
Astfel, sâmbătă, 25 octombrie, România va avea patru sportive pe tabloul principal de 64: Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Amalia Tătăran.

Ana Maria Branza  Simona Pop
Maria Udrea
FOTO: Augusto Bizzi