Caravana Scrimei Românești, ziua a cincea: joi, 4 septembrie, marii campioni ai scrimei din țara noastră se vor duela în Piața Unirii din Cluj (ora 12:00)

1103

Caravana Scrimei Românești, acțiune organizată de Federația Română de Scrimă, cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român și al Ministerului Tineretului și Sportului, ajunge joi, 4 septembrie, la Cluj Napoca. După ce au făcut spectacol la Slobozia. Constanța, Iași și Târgu Mureș, campionii scrimei românești poposesc la Cluj Napoca.
În Piața Unirii, începând cu ora 12:00, toți clujenii sunt așteptați la demonstrații de scrimă, poze și autografe cu Mihai Covaliu, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Simona Popa, Ana Maria Constantin, Adrian Dabija și Dorin Băzăvan.
În caz de vreme neprielnică, acțiunea va avea loc la Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Datele, locațiile și orele de desfășurare în următoarele orașe sunt:

* 5 septembrie – Satu Mare – Pasajul Corneliu Coposu (în caz de vreme neprielnică: Filarmonica „Dinu Lipatti”),  ora 11:00

* 5 septembrie – Oradea – Platoul din fața Sălii Sporturilor “Antonio Alexe” (în caz de vreme neprielnică: Sala Sporturilor “Antonio Alexe”), ora 17:00

* 7 septembrie – Timișoara – Piața Victoriei (în caz de vreme neprielnică: Sala “Constantin Jude”), ora 11:00

* 8 septembrie – Craiova – Piața Mihai Viteazul (în caz de vreme neprielnică: Sala LPS “Petrache Trișcu”), ora 11:00

* 9 septembrie – Brașov – Piața Sfatului, ora 11:00

 * 9 septembrie – Râșnov – Cetatea Râșnov, ora 15:00

Participanți din partea Federației Române de Scrimă: Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Florin Zalomir, Rareș Dumitrescu, Alin Badea, Iulian Teodosiu, George Iancu, Mădălin Bucur, Mihai Cruțu, Adrian Dabija, Dorin Băzăvan, Alexandra Predescu, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Vlad Porușniuc Alexandru Georgescu, Ana Maria Constantin, Simona Pop, Greta Vereș, Bianca Pascu, Mirela Ifrim;
În plus, în fiecare oraș vor participa la acțiune sportivi, antrenori și oficiali de la cluburile de scrimă locale.
Scopul: popularizarea scrimei, atragerea a cât mai mulți copii spre sala de scrimă, explicarea beneficiilor practicării unui sport, interacțiunea dintre copii și marii campioni ai scrimei românești;
Locații: piețele publice din centrele orașelor, săli de sport, teatre, case de cultură (acestea din urmă doar în caz de vreme neprielinică);
Ce conține evenimentul din fiecare oraș: demonstrații de scrimă, lecții de istorie a scrimei, prezentarea cluburilor din orașele gazdă, dialog între campioni și copii, ședințe de autografe și fotografii.

Mașina oficială a evenimentului: Ford

logo ford

Planșa – primul film românesc de după 1989 care descrie fenomenul scrimei

Tot  în  cadrul  campaniei  Federației Române de Scrimă,  anunțăm  și  premiera  filmului independent Planșa,  lungmetrajul  de debut al  regizorului  Andrei  Gheorghe. Un film despre pasiunea pentru scrimă a doi sportivi care dezvoltă o relație personală și sacrificiile lor pentru sportul de performanță. Lansarea oficială va avea  loc  pe  26  septembrie  2014,  iar  filmul  va  putea  fi  urmărit  în cinematografele din toată țara și nu numai. Federația Română de Scrimă va promova “Planșa” în toate orașele în care va fi prezentă „Caravana Scrimei Românești”, fiind primul film românesc de după 1989 care descrie fenomenul scrimei. Începând cu data de 27 septembrie, îi așteptăm pe toți cei care doresc să înțeleagă scrima să vizioneze filmul în sălile de cinema sau alături de antrenorii de scrimă din toată țara.

Afis-Plansa