Lotul național de floretă senioare efectuează un cantonament de 12 zile în Germania

1164

Lotul național de floretă senioare al României a plecat sâmbătă, 28 iunie, în Germania pentru un stagiu de pregătire centralizată de 12 zile. La invitația Federației Germane de Scrimă, lotul de floretă al țării noastre se va pregăti alături de cel al Germaniei, condus de reputatul tehnician Andrea Magro, în orașul Tauberhischofsheim, în perioada 29 iunie – 10 iulie.
Componența lotului nostru este următoarea: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Ana Boldor, Petra Magyar, Laura Vîrgă și Raluca Drăghici. Antrenori: Ducu Petre și Florin Gheorghe.