GALERIE FOTO: 16 scrimeri de la CSU Craiova au participat la programul „Ford Driving Skills for Life”

1203

Ford România a demarat vineri, 13 iunie, în incinta Fabricii de la Craiova, programul gratuit „Ford Driving Skills for Life”, adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care posedă un permis de conducere valabil. De vineri și până duminică, o echipă de traineri de la Napoca Rally Academy, condusă de pilotul Bogdan Marişca, îi învăţă pe tineri cum să recunoască şi să evite pericolele, cum să judece viteza şi spaţiul sau cum se poate manevra o maşină care pare ieşită de sub control.
Printre sutele de participanți la acest program s-au aflat și 16 spadasini și antrenori de la CSU Craiova. Alin Sbîrcia, Liviu Dragomir, Dorian Pîrvan, Robert Sfîrloagă, Sevastian Castravete, Ovidiu Pîrvuleasa, Lucian Ciovică, Laurențiu Ricuță, Radu Podeanu, Alexandra Ionică Cîrstea, Ștefan Puiu, Ciprian Văduva, Bogdan Anghel, Oana Puiu, Claudia Năboiu și Alina Popescu au participat la programul „Ford Driving Skills for Life”, iar la final s-au aratăt încântați. „A fost ceva incredibil. Am învățat lucruri complet noi, care sunt sigur că ne vor fi folositoare pe viitor atunci când ne vom afla la volan. Mulțumim celor de la Ford pentru faptul că ne-au dat posibilitatea de a participa la acest program”, a declarat antrenorul Radu Podeanu.
Programul „Ford Driving Skills for Life”, oferit de Ford Motor Company Fund, latura filantropică a constructorului auto , a demarat în urmă cu mai mulţi ani în Statele Unite, iar în Europa a fost implementat anul trecut, România alăturîndu-se astfel unui cerc restrîns de ţări (Franţa, Spania, Italia, Germania şi Marea Britanie).

20140613_140157 (Small) 20140613_140208 (Small) 20140613_144026 (Small) 20140613_144103 (Small) 20140613_144524 (Small) 20140613_145348 (Small) 20140613_145402 (Small) 20140613_151058 (Small) 20140613_151102 (Small) 20140613_152832 (Small) 20140613_152839 (Small) 20140613_154941 (Small) 20140613_165851 (Small) 20140613_165906 (Small)