Simona Gherman după bronzul de la Havana: „Am prins încredere pentru Europene”

1228

Ultima etapă de Cupă Mondială de spadă senioare din acest sezon, Grand Prix-ul de la Havana, din 22-23 mai, a adus și cea dintâi clasare pe podium pentru Simona Gherman (29 de ani) după revenirea în activitate. Sportiva de la CSA Steaua București s-a clasat la concursul din Cuba pe un excelent loc trei după următorul parcurs: 15-14 cu Violetta Kolobova (Rusia), pe tabloul de 64; 15-13 cu Mingfang Ying (China), pe tabloul de 32; 15-12 cu Alexandra Ndolo (Germania), pe tabloul de 16; 15-13 cu Mara Navarria (Italia), pe tabloul de 8; și 11-15 cu Hao Jialu (China), în semifinale.
Luni dimineața, la mai puțin de 24 de ore de la revenirea în țară, Simona a declarat că se simte excelent după această medalie și așteaptă cu încredere Campionatul European de la Strabourg, din perioada 7-14 iunie. „A fost bine la Havana. Pot să spun că am mai prins aripi. După concursul de la Rio am fost foarte dezamăgită. Nu prea mi-a prins bine faptul că nu am reușit să intru pe tabloul principal de 64. În schimb, la Havana am luat-o pas cu pas și am reușit să urc pe podium. Încă mai am de lucrat din punct de vedere fizic, dar cred că sunt pe drumul cel bun. Am prins încredere pentru Europene și sper ca acesta să fie doar începutul”, a declarat Simona Gherman pentru www.frscrima.ro.
Tot în concursul de la Havana, Ana Maria Brânză s-a clasat pe locul 9, iar Simona Pop a terminat pe poziția 28.
Începând de miercuri, 28 mai, lotul național de spadă senioare va întra în cantonament la Craiova, acolo unde va pregăti participarea la Campionatul European din Franța.