UPDATE 3: Gherman și Udrea, eliminate de la Cupa Mondială de spadă de la Rio

1138

Penultima etapă de Cupă Mondială la spadă seniori, proba feminină, debutează vineri, 16 mai, de la ora 16:00 (ora României), cu grupele preliminare. Din România participă Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman și Maria Udrea. Dacă Ana Maria Brânză, liderul clasamentului Cupei Mondiale de spadă, va trage direct pe tabloul de 64, care se va disputa sâmbătă, 17 mai, celelalte fete vor intra în concurs vineri, începând cu ora 16:00, ora României. Simona Pop, Simona Gherman (n.r. – care revine în concurs după o pauză de aproape doi ani) și Maria Udrea au obținut în grupe următoarele rezultate:
gherman
pop
udrea
Fetele sunt coordonate de pe margine de antrenorul Octavian Zidaru.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția fetelor din România la concursul de la Rio de Janeiro.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart


UPDATE, ora 21:20 – Simona Pop a obținut șase victorii din șase meciuri și s-a calificat direct pe tabloul principal de 64, acolo unde o aștepta Ana Maria Brânză, liderul clasamentului Cupei Mondiale de spadă. În schimb, Simona Gherman (trei victorii din cinci meciuri) și Maria Udrea (două victorii din șase partide) trag în continuare în calificări.


UPDATE, ora 22:38 – Clasamentul provizoriu, după faza grupelor, poate fi văzut AICI.


UPDATE, 17 mai, ora 7:50 – Din păcate, pe tabloul preliminatr de 64, Simona Gherman și Maria Udrea au fost eliminate. Simona Gherman a pierdut dramatic, 11-12, cu Isabel Di Tella (Argentina), iar Maria Udrea a cedat tot la limită, 9-10, cu Sanne Gars (Suedia). Singurele reprezentante ale României pe tabloul principal de 64 sunt Ana Maria Brânză și Simona Pop. Ele vor trage după următorul program:
Ana Maria Brânză – Ewa Nelip (Polonia) – ora 16:00
Simona Pop – Lee Hewyon (Coreea de Sud) – ora 16:50.