Programul de sâmbătă al României la Mondialele de scrimă de la Plovdiv

1107

Sâmbătă, 12 aprilie, în ultima zi a Campionatelor Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori, la Plovdiv au loc concursurile de floretă masculin și sabie feminin, ambele pe echipe pentru juniori. România va fi reprezentată doar în proba masculină de floretă juniori echipe.
Coordonați de pe margine de File Attila şi Gheorghe Florin, Bogdan Dascălu, Vlad Poruşniuc, Alexandru Georgescu și Benjamin Bodo (rezervă) au trecut vineri, 11 aprilie, de naționala Egiptului, pe tabloul de 32, scor 45-43. Pe tabloul de 16, România va întâlni China, care a depășit pe tabloul de 32 naționala Bulgariei, scor 45-14. Meciul România – China va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 10:10.
Programul complet al ultimei zile de la Mondialele de la Plovdiv arată astfel:
ora 9:00 – floretă masculin, tabloul de 16; finala e la ora 17:20
ora 10:00 – sabie feminin, tabloul de 16, finala e la ora 18:40.
ora 18:30 – ceremonia de închidere.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția sportivilor români la competiția de la Plovdiv.