Andrea Potor, locul II la Cupa “Mihaly Fulop” la floretă copii şi speranţe

1165

În perioada 7-9 martie, localitatea maghiară Szigetszentmiklos a găzduit o nouă ediţie a Cupei “Mihaly Fulop” la floretă copii şi speranţe, feminin şi masculin. Au participat 14 ţări, iar România a fost reprezentată la această întrecere de nouă sportivi de la CS Satu Mare: Turdean Teodora, Şofran Teodora, Edwin Pop, Diana Şuta, Klaudia Figus, Andrea Potor, Vivien Szabo, Steven Pop şi Ryan Pop.
Dintre toţi, cele mai bune rezultate le-au obţinute fetele. Andrea Potor (foto, în dreapta) s-a clasat pe locul al doilea la categoria 14 ani, iar Teodora Şofran (foto, în stânga) a terminat pe poziţia a şase la categoria 11 ani.
Turdean Teodora, Edwin Pop, Diana Șuta, Klaudia Figus, Vivien Szabo, Steven Pop și Ryan Pop s-au oprit la un pas de finala de opt.
Delegația sătmăreană a fost condusă de antrenorii Arnold Izsaki, Attila File şi Dan Şuta.