Adrian Dabija a terminat pe locul 6 în proba de spadă cadeți la Europeanul din Israel

1328

 Primul român care a intrat pe planșă în cadrul Campionatului European de scrimă de la Jerusalim a fost Adrian Dabija. Spadasinul de 17 ani a avut o comportare bună în Israel și chiar dacă nu a cucerit nicio medalie, evoluția sa ne dă speranțe pentru viitoarele competiții din acest an.
După ce a trecut cu bine de grupa preliminară (cu patru victorii în sașe dueluri), Dabija și-a înșirat adversarii până în sferturi:  Eduard Hovikyan (Armenia), scor 15-8, în turul I, Omer Kaan Oztunc (Turcia), scor 15-4, în turul II, Cosimo Martini (Italia), scor 15-12, în optimi. Din păcate, în sferturi, Adrian Dabija a fost învins fără drept de apel de Federico Vismara (Italia), scor 15-6, și a încheiat concursul pe locul șase.
Românul este pregătit la clubul Engarde UNEFS de antrenorul Petrică Ungureanu și va avea ocazia să se revanșeze la competiția următoare, Campionatul Mondial de cadeți și juniori de la Plovdiv (Bulgaria).