România a părăsit Cupa Mondială de spadă fete de la Leipzig în sferturi

1157

Cupa Mondială de spadă senioare de la Leipzig îşi consumă duminică, 9 februarie, concursul pe echipe. Câştigătoare la Doha, în Qatar, a medaliei deaur, naţionala României se numără printre favorite la întrecere din Germania. După un prim tur liber, fetele lui Octavian Zidaru au meci cu Elveţia în runda secundă. Elveţia a trecut greu în turul de debut de Kazakhstan, scor 35-34.
Echiap României este formată din Ana Maria Brânză, Simona Pop, Maria Udrea şi Ana Maria Constantin. www.frscrima.ro vă va ţine conectaţi pe tot parcursul zilei la competiţia de la Leipzig.


UPDATE, ora 10:50 – România a trecut fără mari emoţii de faza optimilor după ce a învins Elveţia cu 45-32. În sferturi, elevele lui Octavian Zidaru vor întâlni Germania sau Estonia. Aceasta din urmă este campioana europeană în exerciţiu.


UPDATE 2, ora 11:10 – România şi-a aflat adversara din sferturile de finală ale Cupei Mondiale de la Leipzig. Pentru un loc în semifinale, Brânză&Co se vor duela cu Estonia, care a trecut de Germania cu 43-33. Celelalte trei sferturi de finală sunt: China – SUA, Ucraina – Ungaria şi Italia – Rusia.


UPDATE 3, ora 12:10 – România a ieşit în sferturile de finală după ce a pierdut cu 45-38 cu Estonia. Fetele se întorc în ţară fără nicio medalie din Germania.