Sabrerii, pe planşă la Cupa Mondială de la Madrid

1124

Componenţii echipei naţionale de sabie masculin a României pornesc într-un nou sezon competiţional. Dolniceanu&Co vor participa în perioada 7-9 februarie la prima etapă de Cupă Mondială la sabie seniori din acest an, la Madrid. Întrecerea din capitala Spaniei se desfăşoară atât la individual cât şi pe echipe, iar România va fi reprezentată de următorii: Tiberiu Dolniceanu (Dinamo), Alin Badea (Steaua), Ciprian Gălăţanu (Dinamo), Iulian Teodosiu (Dinamo), George Iancu (Steaua) şi Alexandru Popescu (CSTA Bucureşti). Delegaţia va fi condusă de antrenorul Mihai Covaliu. “Rezultatele obţinute de fete în etapele de Cupă Mondială la spadă în acest debut de an ne motivează şi vom face totul pentru a ne ridica şi noi la înălţimea aşteptărilor. Fiecare concurs de acum înainte contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice. În funcţie de rezultate putem avea un drum mai simplu sau mai complicat spre Rio”, a declarat Covaliu înainte de plecarea spre Madrid.

Dolniceanu, pe locul trei. România, pe cinci

Cel mai bine clasat român în clasamentul Cupei Mondiale este Tiberiu Dolniceanu, aflat pe poziţia a treia, cu 183 de puncte. Pe primul loc se află rusul Veniamin Reshetnikov (200 de puncte), iar pe doi e maghiarul Aron Szilagyi (184 de puncte). În clasamentul pe echipe, România e în prezent pe locul cinci, cu 274 de puncte. Primele patru poziţii sunt ocupate, în ordine, de: Rusia (344 puncte), Italia (324 puncte), Ungaria (320 puncte) şi Coreea de Sud (294 puncte).
Delegaţia României pleacă la Madrid joi, 6 februarie. Pe 7 şi 8 februarie va avea loc proba individual, iar pe 9 februarie are loc concursul pe echipe.