Ana Maria Brânză, până în sferturi la Doha

1116

Spada fete este prima armă importantă din România care a pornit la drum în noul an. La Doha, în Qatar, a avut loc sâmbătă, 18 ianuarie, prima etapă la Cupă Mondială la spadă senioare. Antenorul Octavian Zidaru a avut la Doha patru sportive, dar numai două au intrat pe tabloul principal. Maria Udrea şi Raluca Sbârcia au rămas în afara primelor 64, acolo unde au pătruns Simona Pop şi Ana Maria Brânză. Dacă Simona s-a oprit în turul I, după ce a pierdut cu Violetta Kolobova (Rusia), Ana Maria a ajuns până în sferturi. Liderul mondial a trecut pe rând de Dina Bazarbayeva (SUA) în turul I, de Sun Yiwen (China) în turul II şi de Violetta Kolobova (Rusia) în optimi. Din păcate, Brânză a fost stopată la un pas de semifinale de maghiara Julia Revesz, cea care a terminat concursul pe locul doi.