Benjamin Bodo, cel mai bine clasat român la floretă în Slovacia

1108

În afara concursului de spadă feminin individual, prima zi a etapei din Circuitul European pentru cadeţi de la Bratislava a programat şi concursul de floretă masculin individual. Printre cei 179 de sportivi prezenţi la start s-au numărat şi şase români. Cel mai bun parcurs l-a avut sătmăreanul Benjamin Bodo (foto, în dreapta). Legitimat la CS Satu Mare, Benjamin a terminat concursul pe locul 38, fiind la doi paşi de intrarea în optimi. După un tur I liber, elevul lui File Atilla şi Iszaki Arnold a trecut de Vitaliy Kuzub (Ucraina), scor 15-4 pentru a pierde în turul III cu Menkuer Engin Batuhan (Turcia), scor 15-4.
Ceilalţi floretişti români au încheiat proba pe următoarele poziţii: Silviu Roşu (Steaua) – 103, Victor Gheorghe (CSS Ploieşti) – 120, Cristian Cândescu (Steaua) – 124, Daniel Hergan (Steaua) – 164 şi Alexandru Drăgan (CSS Triumf Bucureşti) – 175.
Duminică sunt programate două probe: de spadă masculin individual şi de floretă masculin pe echipe. La spadă suntem reprezentaţi de următorii: Dorin Bazavan (UNEFS Bucureşti), David Biro (Crişul Oradea), Ştefan Bivolaru (LPS Craiova), Adrian Dabija (UNEFS Bucureşti), Nicolae Drăgoi (Farul Constanţa), Nicuşor Florian Florea (CSS Constanţa), Zoltan Kato (CS Satu Mare), Adam Masca (CS Satu Mare), Gleb Nistor (Farul Constanţa), Mihail Oprea (LPS Craiova), Cornel Ricuţă (LPS Craiova), Marton Szep (CS Satu Mare), David Ziman (CS Satu Mare), Dogaru Andrei (LPS Craiova).
Antrenori: Nagy Lehel şi Csiszar Francisc (ambii de la CS Satu Mare), Podeanu Radu (LPS Craiova), Ungureanu Petrică (UNEFS Bucureşti), Ille Nicolae (Crişul Oradea), Monica Marinescu (CSS Constanţa), Mihaela Ion şi Horia Gheorghe (ambii de la Farul).