Vasile Costa a pierdut lupta împotriva cancerului! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  by    1   0

Fostul mare campion al floretei româneşti, Vasile Costa, a plecat dintre noi vineri dimineaţa, în jurul orei 5:00. Grav bolnav de cancer la plămâni, Costa avea 47 de ani şi a fost de 18 ori campion naţional la floretă la individual şi pe echipe cu CS Satu Mare, Samus Satu Mare şi Steaua.
Vasile Costa a fost diagnosticat cu nemiloasa boală în primăvara anului trecut şi în urmă cu trei săptămâni, după un control la Bucureşti, primise asigurări că are o şansă de salvare dacă va ajunge la Viena, la o operaţie. Din păcate, boala l-a măcinat galopant în ultimele zile, iar Dumnezeu l-a chemat la EL mult prea devreme.
Federaţia Română de Scrimă îşi exprimă regretul pentru dispariţia fostului mare campion şi transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Related Posts

Mălina Călugăreanu-locul 43 și Maria Boldor-locul 45 la Campionatul Mondial de la Leipzig, în proba de floretă feminin individual

Campionatul Mondial de scrimă pentru seniori de la Leipzig a programează vineri, 21 iulie 2017, primele două probe în care se vor acorda medalii: sabie masculin individual și floretă feminin individual. De la ora 10:40, ora României, au început duelurile pe tabloul principal de 64 în proba de floretă feminin individual. România a fost prezentată […]

READ MORE →

Tiberiu Dolniceanu-locul 22, Iulian Teodosiu-locul 32, Mădălin Bucur-locul 38 și Alin Badea-locul 42 la Campionatul Mondial de la Leipzig, în proba de sabie masculin individual

Campionatul Mondial de scrimă pentru seniori de la Leipzig a programat vineri, 21 iulie 2017, primele două probe în care se vor acorda medalii: sabie masculin individual și floretă feminin individual. De la ora 9:30, ora României, au început duelurile pe tabloul principal de 64, iar România a fost reprezentată de patru sportivi:  Tiberiu Dolniceanu (CS […]

READ MORE →

LIVE: Mălina Călugăreanu și Maria Boldor concurează pe tabloul principal de 64 la Campionatul Mondial de la Leipzig, în proba de floretă feminin individual. Finala e LIVE pe Eurosport 2 (20:50)!

Campionatul Mondial de scrimă pentru seniori de la Leipzig programează vineri, 21 iulie 2017, primele două probe în care se vor acorda medalii: sabie masculin individual și floretă feminin individual. Tablourile principale de 64 sunt complete în ambele probe, iar sportivii vor încerca să dea tot ce au mai bun pentru a urca pe podium. […]

READ MORE →

LIVE: Dolniceanu, Badea, Teodosiu și Bucur trag pe tabloul principal de 64 la Campionatul Mondial de la Leipzig, în proba de sabie masculin individual. Finala e LIVE pe Eurosport 2 (20:50)!

Campionatul Mondial de scrimă pentru seniori de la Leipzig programează vineri, 21 iulie 2017, primele două probe în care se vor acorda medalii: sabie masculin individual și floretă feminin individual. Tablourile principale de 64 sunt complete în ambele probe, iar sportivii vor încerca să dea tot ce au mai bun pentru a urca pe podium. […]

READ MORE →

Amalia Tătăran la Radio România Actualități: „Nu mi-e frică de nimeni și sper să fac o figură cât mai frumoasă la Leipzig!”

Amalia Tătăran și Greta Vereș s-au calificat joi, 20 iulie 2017, pe tabloul principal de 64 al probei de spadă feminin individual din cadrul Campionatului Mondial de scrimă seniori de la Leipzig. La finalul zilei, cele două sportive, alături de antrenorul George Epurescu, au făcut câteva declarații pentru Bogdan Predescu, corespondetul Radio România Actualități la […]

READ MORE →

One thought on “Vasile Costa a pierdut lupta împotriva cancerului! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  1. Anca Holst spune:

    Trimit condoleante familiei, prietenilor si tuturor colegilor! Condoleante scrimei satmarene si scrimei romanesti pentru aceasta pierdere mare si tragica! R.I.P COSTA! 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top