Capitala Serbiei, Belgrad, a găzduit sâmbătă și duminică, 12 și 13 decembrie, o nouă ediție a trofeului Pobednik Cup la spadă, la toate categoriile de vârstă, de la U8 la veterani, la masculin și feminin, doar la individual.
La start s-au prezentat 524 de sportivi din Serbia, Macedonia, Bulgaria, Cipru, România, Ungaria și Grecia. Țara noastră a fost reprezentată la întrecerea de la Belgrad de către șase sportivi de la ACS Stesial București. Dintre cei șase, trei spadasini români au reușit să urce pe podium. Luca Domșa a ocupat locul 1 la în proba masculină U12, Alexandra Rusu s-a clasat și ea pe poziția întâi în proba feminină U10, iar Renata Axinte a ocupat locul trei în proba feminină U12.
Rezultatele complete ale sportivilor de la ACS Stesial la Belgrad au fost următoarele:
MASCULIN U12 – Luca Domșa – locul 1;
FEMININ U12 – Renata Axinte – locul 3, Nicole Crampf – locul 6, Alexandra Zdrenghea – locul 8, Alexandra Rusu – locul 11;
FEMININ U10 – Alexandra Rusu – locul 1.
Sportivii de la ACS Stesial, club condus de către Silviu Ciuculescu, sunt pregătiți de antrenoarea Alina Ciuculescu.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans