“Trebuie să aducem medalii şi în 2014”

  by    0   0

Profesorul Octavian Zidaru (60 de ani) se află, alături de echipa de spadă feminin a României, în faţa unui nou sezon competiţional. Cu mai puţin de o săptămână înainte de a pleca la prima etapă de Cupă Mondială, de la Doha (Qatar), reputatul tehnician a vorbit pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Scrimă despre modul în care au decurs pregătirile până acum şi despre obiectivele pentru acest an.

Cum aţi început anul 2014?
Noi am dat drumul la pregătiri pentru noul sezon încă de la 1 octombrie 2013. Am avut o perioadă de readaptare la efort, am trimis fetele la competiţii de o mai mică amploare, am avut un stagiu de pregătire fizică la Moeciu, iar acum facem exerciţii de îmbunătăţire a tehnicii.

Cu ce stare de spirit au venit fetele la pregătiri după perioada Sărbătorilor de iarnă?
Au venit mobilizate, ambiţioase şi extrem de optimiste. Toate au răspuns excelent la toate exerciţiile pe care le-au făcut în aceste zile.

Ce aşteptări aveţi de la prima competiţie din acest an, etapa de Cupă Mondială de la Doha?
Aş vrea ca Ana Maria Brânză să urce pe podium. Dar mă interesează foarte mult şi întrecerea pe echipe. Orice punct pe care-l obţinem contează foarte mult în clasament, iar în funcţie de el putem avea un culoar bun la Campionatul Mondial şi chiar la calificările pentru Jocurile Olimpice de la Rio.

Se mai poate pune problema ca fetele din vechea gardă să revină la lot?
Orice e posibil. Vreau să spun că ele sunt oricând binevenite, dar trebuie să-şi câştige locul în echipă.

Care sunt obiectivele pentru 2014?
Aici e simplu: ne gândim doar la medalii. Trebuie să aducem medalii şi în 2014 atât la Campionatul European, cât şi la Campionatul Mondial. Echipa  deja s-a cristalizat şi eu spun că în acest an se va stabiliza, va fi mai matură.


Related Posts

LIVE: Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, ziua 9, proba 17: floretă masculin 10-11 ani. Gabi Szabo și Dana Rogoz sunt invitatele FR Scrimă la festivitățile de premiere de azi!

Duminică, 25 iunie 2017, în cea de-a noua zi de concurs, Campionatul Național de Scrimă pentru copii programează la Sala de Scrimă „Ana Pascu” primele probe de floretă masculin individual: 10-11 ani și 12-13 ani. De la ora 9:00, 27 de sportivi se duelează pentru medalii în proba de floretă masculin, la categoria 10-11 ani. […]

READ MORE →

CS Farul Constanța a câștigat Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, în proba de spadă feminin echipe 12-13 ani. Amalia Tătăran le-a premiat pe micile campioane!

Sâmbătă după-amiaza, 24 iunie, Campionatul Național de Scrimă pentru copii a programat ultima probă de spadă a ediției 2017. De la ora 13:00, 15 echipe din întreaga țară s-au duelat pentru medalii în proba de spadă feminin echipe 12-13 ani. Cele 15 formații care au concurat azi au fost: CS Farul Constanța1, CS Farul Constanța2, CSA […]

READ MORE →

LIVE: Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, ziua 8, proba 16: spadă feminin echipe 12-13 ani. Amalia Tătăran este invitata Federației Române de Scrimă la festivitatea de premiere!

Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, programează sâmbătă, 24 iunie, ultimele două probe de spadă feminin: 8-9 ani individual și 12-13 ani echipe. La Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București, 15 echipe din întreaga țară se duelează de la ora 13:00 pentru medalii în proba de spadă feminin echipe 12-13 ani. Cele […]

READ MORE →

Natalia Constantin (CS Contraatac) a câștigat Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, în proba de spadă feminin 8-9 ani. Ciprian Marica le-a premiat pe micile campioane!

Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, programează sâmbătă, 24 iunie, ultimele două probe de spadă feminin: 8-9 ani individual și 12-13 ani echipe. La Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București, 28 de sportive din întreaga țară s-au duelat de la ora 9:00 pentru medalii în proba de spadă feminin 8-9 ani. Sistem […]

READ MORE →

LIVE: Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, ziua 8, proba 15: spadă feminin 8-9 ani. Ciprian Marica și Amalia Tătăran sunt invitații FR Scrimă la festivitățile de premiere de azi!

Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, programează sâmbătă, 24 iunie, ultimele două probe de spadă feminin: 8-9 ani individual și 12-13 ani echipe. La Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București, 28 de sportive din întreaga țară se duelează de la ora 9:00 pentru medalii în proba de spadă feminin 8-9 ani. Sistem […]

READ MORE →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top