Sabrerii români nu şi-au terminat treaba la Cupa Mondială de la Padova. Duminică, 16 februarie, elevii lui Mihai Covaliu intră în luptă în concursul pe echipe. Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Ciprian Gălăţanu şi Iulian Teodosiu întâlnesc în turul I naţionala statului Puerto Rico.
Săptămâna trecută, în prima etapă de Cupă Mondială de sabie de la Madrid, România a terminat întrecerea pe locul 9.
România ocupă locul cinci în clasamentul pe echipe al Cupei Mondiale de sabie masculin.
Rămâneţi pe www.frscrima.ro pentru a afla în timp real evoluţia sabrerilor români.


UPDATE 1, ora 10:35 – România a trecut fără mari probleme de turul I după ce a învins naţionala statului Puerto Rico, scor 45-18. În turul II, Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Ciprian Gălăţanu şi Iulian Teodosiu vor întâlni câştigătoarea duelului dintre Canada şi Brazilia. Duelul României din turul II va începe de la ora 12:15, ora României.
Rămâneţi pe www.frscrima.ro pentru a afla în timp real evoluţia sabrerilor români.


UPDATE 2, ora 13:30 – România s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de sabie masculin după ce a trecut în turul II de naţionala Canadei, scor 45-22. Pentru un loc în semifinale, elevii lui Mihai Covaliu se vor lupta cu ţara gazdă, Italia (ora 13:30, ora României). Celelalte sferturi sunt: Rusia – Belarus, Germania – Ungaria şi Franţa – Coreea de Sud.


UPDATE 3, ora 15:10 – România a încheiat Cupa Mondială de sabie seniori pe echipe de la Padova (Italia) în sferturile de finală. Tricolorii au pierdut cu Italia, ţara gazdă, cu 45-30 şi au încheiat concursul în primele opt, o evoluţie faţă de concursul de la Madrid, când au încheiat pe poziţia a noua.
Alin Badea2 Ciprian Galatanuizz
FOTO: Augusto Bizzi (federscherma.it)


UPDATE 4, ora 19:30 – Eliminată în sferturi, România a fost trimisă pe tabloul pentru locurile 5-8. Aici, sabrerii români au învins Franţa cu 45-25 şi Belarus cu 45-41. În consecinţă, sabrerii lui Mihai Covaliu au încheiat Cupa Mondială de la Padova pe locul cinci!