Ultima zi de la Campionatul European de la Torun a adus sâmbătă, 25 iunie, alte două medalii pentru delegația României. După bronzul echipei de spadă feminin, la o oră distanță a fost rândul echipei de sabie masculin să urce pe treapta a treia a podiumului la Europeanul din Polonia. Și tot după o victorie în finala mică împotriva Ungariei.
Formația pregătită de Mihai Covaliu și Dan Găureanu a avut următorul parcurs la Torun: tabloul de 16 – 45-22 cu Turcia; tabloul de 8 – 45-42 cu Franța; semifinale – 32-45 cu Rusia; finala mică – 45-32 cu Ungaria.
Echipa României a fost alcătuită din: Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu, Ciprian Gălățanu.
Au participat 14 formații.
Precedenta medalie cucerită de echipa de sabie masculin a României la un Campionat European a fost cucerită în 2012, argint la Legnano.
FOTO: Augusto BIZZI
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans