În continuă criză de sportivi şi cu un număr din ce în ce mai mic de copii care se îndreaptă spre performanţă, sportul românesc primeşte din când în când câte o gură de oxigen. Titlul mondial la cadeţi, cucerit miercuri, 1 aprilie,  la Taşkent, de spadasina Alexandra Predescu (15 ani), de la CSA Steaua, este o rază de speranţă pentru următoarele ediţii ale Jocurilor Olimpice. Un rezultat cu atât mai apreciabil, cu cât Alexandra este prima campioană din sportul românesc formată de un club privat. Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă şi antrenorul lotului de sabie, Mihai Covaliu a vorbit, pentru ProSport, despre importanţa acestui rezultat, despre obiectivele trasate pentru Rio şi lupta care se dă în lotul de sabie pentru cele două locuri care duc la competiţa olimpică din Brazilia.

Primul titlu mondial cucerit la scrimă în acest an. Ce înseamnă performanţa Alexandrei Predescu?
Este un rezultat extraordinar mai ales că Alexandra este un copil superb, foarte talentat, care a muncit foarte mult ca să ajungă în vârf. A prins o zi extraordinară la Mondiale, şi-a dominat pratic adversarele, a fost de neoprit de la primul la ultimul meci. Performanţa ei este cu atât mai apreciabilă cu cât ea este formată şi provine de la un club particular de scrimă şi cred că asta este o premieră în sportul românesc. Alexandra a crescut acolo cu antrenori care i-au văzut potenţialul, care au format-o progresiv, care au ştiut să fie pentru ea o a doua familie, şi vorbesc aici de Alina Ciuculescu şi de soţul ei, Silviu.

Credeţi că în curând va fi o rivalitate între cluburile private şi cele departamentale?
Cred că un prim semnal a fost dat prin acest rezultat. Mă bucur că deja cluburile particulare încep să facă concurenţă cluburilor departamentale şi mai ales se arată faptul că se poate face performanţă într-un sistem privat serios şi responsabil, sistem care până acum era destinat hobby-ului şi celor ce doreau să facă un pic de mişcare.

Cum vedeţi progresul Alexandrei?
Alexandra practică scrimă de 7 ani. Nu este o perioadă tocmai mică. De obicei, în sport performanţele vin după cinci ani de la intrarea în sală. Depinde şi de cât de implicat este sportivul, cât de serios se antrenează, ce antrenorii care au grijă de el, e o sumă de lucruri care pot duce la obţinerea rezultatelor. În ce o priveşte pe Alexandra, marele ei noroc e că a avut o echipă de antrenori care au ajutat-o foarte mult.

Cum aţi caracteriza-o?
Inteligentă, cu mult bun simţ, o luptătoare, un om care ştie foarte bine ce îşi doreşte.

Ştiu că Alexandra a avut şi câteva probleme de sănătate, o operaţie suferită la umăr. Cum a reuşit să revină atât de bine?
Într-adevăr a fost o perioadă grea, însă a depăşit-o cu ajutorul celor apropiaţi şi al antrenorilor. Ştiu că Alina Ciuculescu, antrenoarea ei o însoţea zilnic la recuperare, tocmai pentru a-i da curaj şi a o sprijini. Titlul mondial e un rezultat pe deplin meritat, are deja concursuri internaţionale câştigate şi multe podiumuri la categorii superioare de vârstă. Alexandra are deja o valoare foarte bine conturată, este un sportiv serios, care ştie ce vrea şi care a reuşit la acest Campionat Mondial să îşi împlinească un vis.

Ce puteţi face să o păstraţi în continuare la scrimă?
Alexandra este un sportiv câştigat deja pentru scrimă pentru că ea iubeşte acest sport, a oferit mult acestui sport şi acum a început să culeagă roadele. Eu cred că ea deja se gândeşte la Jocurile Olimpice, cam acesta ar fi ţelul ei. O putem vedea la Tokyo 2020, dar şi la ediţia din 2024, va fi pariul nostru pentru ediţiile olimpice următoare.

Alexandra spunea că o admiră pe Ana Maria Brânză. Exact ca şi Ana la începutul carierei, a cucerit titlul mondial la cadeţi. Credeţi că îi poate călca pe urme vicecampioanei olimpice?
Cred că are toate şansele, la cât de mult progresează. Mai mult, Ana şi Alexandra chiar s-au antrenat împreună, ceea ce este un lucru benefic. Federaţia de Scrimă a promovat acest gen de întâlnire între sportivii mai tineri şi cei consacraţi, din loturile olimpice, care pot fi adevărate modele. Am avut stagii de pregătire în care i-am invitat pe copii şi antrenorii lor, pentru a putea lega generaţiile între ele şi a le da şansa să fie aproape de modelele lor. La spadă feminin putem vorbi deja de o şcoală care produce campioane şi asta e un mare câştig pentru sportul românesc.

Interviul complet realizat de Mirela Basescu din ProSport poate fi citit AICI.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans

IMG_0645 IMG_0646 IMG_0647 IMG_0648 IMG_0649 IMG_0650 IMG_0651 IMG_0652 IMG_0653 IMG_0654 IMG_0655 IMG_0726 IMG_0729 IMG_0743 IMG_0744 IMG_0760