UPDATE 2: Cartea „Scrima sătmăreană, miracol al sportului românesc” se lansează duminică

  by    0   0

UPDATE 6 februarie, ora: 10:35- Programată iniţiat pentru vineri, 7 februarie, lansarea cărţii „Scrima sătmăreană, miracol al sportului românesc” a fost amânată pentru duminică, 9 februarie, de la ora 16:00.
Aşadar, duminică, 9 februarie, la ora 16:00, va avea loc în Casa Şvabilor din Satu Mare (Bul. Vasile Lucaciu nr. 9) lansarea cărţii „Scrima sătmăreană. Miracol al sportului românesc”, autor:  Ştefan Stahl. La lansare vor participa Eugeniu Avram, prefectul judeţului Satu Mare, Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Vasile Govor şi Riedl Rudolf vicepreşedinţi ai CJ, Marcela Papici, viceprimar al municipiului Satu Mare, Iosif Szepessy, campion mondial cu echipa Germaniei în 1973, manager al firmei Schuck din Heidenheim, Germania, conducerea FDG, primari din comunele judeţului, antrenori şi sportivi din Satu Mare, din capitală, şi din marile centre de scrimă din ţară.


UPDATE 4 februarie, ora: 15:00 – Din motive obiective, lansarea cărţii „Scrima sătmăreană, miracol al sportului românesc” a fost amânată pentru o dată ulterioară.


Vineri, 7 februarie, la ora 12:00 va avea loc la Sala de Scrimă “Alexandru Csipler” din Satu Mare lansarea cărţii „Scrima sătmăreană, miracol al sportului românesc”, evenimentul constituind un prolog al concursului internaţional de floretă feminin din cadrul Circuitului European de cadete.
La lansare vor participa Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Dr. Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al CJ Satu Mare, Iosif Szepessy, campion mondial cu echipa Germaniei în 1973, manager al firmei Schuck din Heidenheim (Germania), antrenori şi sportivi din Satu Mare, din capitală, şi din marile centre de scrimă din ţară, participanţi la etapa din Satu Mare a Cicuitului European.

Cartea e scrisă de Ştefan Stahl

Volumul „Scrima sătmăreană, miracol al sportului românesc”  – autor: Ştefan Stahl – cuprinde principalele momente ale istoriei de aproape un secol şi jumătate ale sportului cu sabia, spada şi floreta, din oraşul de pe malul Someşului. Sunt trecute în revistă activitatea „pionierilor” scrimei: maeştrii Payka Vilmos, Erdei Vilmos şi italianul Virgilio Pellegrini, de la sfârşitul secolului al XIX–lea, începutul secolului al XX-lea, succesele obţinute de Bay Béla, Tereh Géza, Luczky Rudolf, Csipler Alexandru, între cele două războaie mondiale.
Dar, adevărata renaştere a scrimei se produce după cel de-al doilea război mondial, când în sala veche, din strada Ştefan cel Mare, sub conducerea lui Alexandru Csipler se produce minunea din Satu Mare: creşterea campionilor pe bandă rulantă. Dintr-o localitate cu o populaţie relativ mică, Satu Mare, şi din alte localităţi ale judeţului (Carei, Halmeu, Odoreu, etc.) s-au ridicat zeci de campioni mondiali, europeni şi olimpici, medaliaţi ai marilor concursuri internaţionale, concurând de la egal la egal cu reprezentanţii cluburilor din marile capitale ale scrimei mondiale. Care este secretul succesului, cine au fost eroii planşelor de scrimă din ţară şi de pretutindeni? – la aceste întrebări caută răspuns ziaristul Ştefan Stahl, autorul cărţii.
Se trec în revistă carierele de excepţie ale Elenei Şamşudeanu, Ştefan Haukler, Adalbert Mezei, Ştefan Toth, culminând cu titlurile de campion mondial câştigate de Ecaterina Jencsik, Ileana Gyulai, Suzana şi Ştefan Ardeleanu, Petre Kuki şi cu rezultatele medaliaţilor Miklós Bodóczi, Rozália Orosz, Marcela Moldovan şi alţii.  Sunt prezentaţi şi sportivii care au obţinut titluri mondiale sub culorile „noilor patrii”, unde au ajuns în deceniile trecute:  Iosif Szepessy, Zita Funkenhauser, König Rita, Monica Weber (Germania), Fekete Attila, Osvath Richard (Ungaria). Sunt trecute în revistă succesele noilor generaţii: Cristina Stahl, Simona Deac-Pop, Amalia Tătăran, dar şi a „campionilor în devenire” crescuţi de antrenorii Francisc Csiszár, Éva Lengyel, File Attila, Şuta Dan, Surducan Simona, Nagy Lehel, Izsáki Arnold şi Porcza Attila.

Bilanţ de invidiat al scrimerilor sătmăreni

Sportivii originari din Satu Mare  au un bilanţ ieşit din comun: 16 titluri de campion mondial, peste 40 de campioni naţionali, peste 30 de participanţi la campionate mondiale, 24 de participanţi la jocurile olimpice. La care se adaugă sutele de titluri obţinute la campionatele de speranţe, cadeţi, juniori şi tineret.
Un alt aspect cu care se mândresc scrimerii sătmăreni este faptul că, în rândul lor, găsim foarte mulţi absolvenţi de universităţi, de institute politehnice şi alte  şcoli superioare: medici, ingineri, economişti, jurişti, oameni de afaceri, profesori, politicieni. Marea majoritate a celor care au practicat scrima, după încetarea perioadelor competitive au devenit specialişti respectaţi ai societăţii. Iată încă un motiv important pentru atragerea copiilor în sălile de sport.

Mesaj pentru tânăra generaţie

Cartea are un mesaj pentru tânăra generaţie, dar şi pentru părinţi şi educatori: importanţa parcticării sportului, acesta dezvoltând siguranţă, conştiinciozitate, încredere în forţele proprii, care pot fi valorificate în viaţa de toate zilele, şi după terminarea activităţii sportive. Şi dacă şi pe plan naţional se va ajunge la concluzia că sportul este un lucru benefic atât pentru individ cât şi pentru societate atunci efortul autorului nu au fost în zadar.
Se acordă, de asemenea, un spaţiu important carierei marilor campioni ai României, colegi de echipă cu sătmărenii: Olga Szabó, Ana Pascu, Ionel Drâmbă, Laura Badea, Gurath Adalbert, Anton Pongrácz, Ana Brânză şi Mihai Covaliu.
Cele 50 de „portrete” de sportivi şi principalele momente ale istoriei scrimei sătmărene sunt ilustrate cu peste 150 de fotografii-document.
Cu această ocazie se va lansa şi ediţia a doua a cărţii „Szatmári Pengék. Fejezetek a szatmári vívas történetéből.” (Lame Sătmărene. Capitole din istoria scrimei din Satu Mare.)
Tipărirea cărţilor a fost realizată la Tipografia Europrint şi sprijinită de Consilul Judeţean Satu Mare.


Related Posts

Cupa Federației la spadă de la Satu Mare, ediția 2017, ziua 3: azi are loc proba feminină de cadeți

Timp de patru zile, în perioada 18-21 septembrie 2017, Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește Cupa Federației la spadă, la cadeți și juniori, la feminin și masculin. Competiția se desfășoară doar la individual. Miercuri, 20 septembrie 2017, în a treia zi de concurs are loc proba feminină la cadeți. La start, care […]

READ MORE →

Alexandru Oroian (CS Satu Mare) a câștigat Cupa Federației la spadă juniori masculin de la Satu Mare, ediția 2017

Ziua a doua a Cupei Federației la spadă de la Satu Mare a programat marți, 19 septembrie 2017, la Sala de scrimă „Alexandru Csipler” proba masculină pentru juniori. La start s-au prezentat 45 de sportivi, iar în 2017, podiumul a fost dominat de către spadasinii din Satu Mare, care au ocupat trei din cele patru locuri […]

READ MORE →

Cupa Federației la spadă de la Satu Mare, ediția 2017, ziua 2: azi are loc proba masculină de juniori

Timp de patru zile, în perioada 18-21 septembrie 2017, Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește Cupa Federației la spadă, la cadeți și juniori, la feminin și masculin. Competiția se desfășoară doar la individual. Marți, 19 septembrie 2017, în a doua zi de concurs are loc proba masculină la juniori. La start, care […]

READ MORE →

Răzvan Crăciun (CS UNEFS) a câștigat Cupa Federației la spadă pentru cadeți de la Satu Mare, ediția 2017

Timp de patru zile, în perioada 18-21 septembrie 2017, Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește Cupa Federației la spadă, la cadeți și juniori, la feminin și masculin. Competiția se desfășoară doar la individual, iar luni, 18 septembrie 2017, a avut loc proba masculină la individual. La start s-au prezentat 31 de sportivi, […]

READ MORE →

Cupa Federației la spadă de la Satu Mare, ediția 2017: azi are loc proba masculină de cadeți

Timp de patru zile, în perioada 18-21 septembrie 2017, Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește Cupa Federației la spadă, la cadeți și juniori, la feminin și masculin. Competiția se desfășoară doar la individual, iar luni, 18 septembrie 2017, are loc proba masculină la cadeți. La start, care se dă la ora 9:00, […]

READ MORE →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top