La Mulți Ani, Ioan Popa!

  by    0   0

Antrenorul de spadă Ioan Popa își serbează miercuri, 20 aprilie, ziua de naștere. Fost spadasin la CSA Steaua, club pentru care a câștigat de trei ori campionatul național (1976, 1977 și 1979), Ioan Popa a cucerit două medalii de aur (1977, 1981) și una de bronz (1979) la Universiadă, în proba pe echipe, cu naționala României. În 1980 a cucerit Cupa Europei cu CSA Steaua, și tot în acel an a luat parte la Jocurile Olimpice de la Moscova, clasându-se pe locul 6 la individual și pe locul 4 cu echipa României. Pentru realizările sale a fost numit maestru emerit al sportului în anul 1982.
În prezent, Ioan Popa conduce clubul privat de scrimă CS Contraatac, acolo unde crește viitoarele generații de campioni pentru spada românească.
Azi, la împlinirea frumoasei vârste de 63 de ani, Federația Română de Scrimă îi transmite multă sănătate, putere de muncă, bucurii alături de cei dragi și un sincer și călduros „La Mulți Ani!”


Related Posts

Echipa feminină de spadă a României a plecat azi la etapa de Cupă Mondială de la Tallin

Echipa feminină de spadă a României începe joi, 19 octombrie 2017, drumul într-un nou sezon de Cupă Mondială. Cu Ana Maria Brânză revenită pe planșă, România speră să obțină cât mai multe succese în noul sezon, care va debuta cu etapa din week-end (20-22 octombrie) de la Tallin (Estonia). Delegația României, formată din sportivele Ana […]

READ MORE →

CS Riposta a câștigat Campionatul Național de sabie pentru speranțe de la Râșnov, ediția 2017, în proba feminină pe echipe

Federația Română de Scrimă a organizat de joi și până duminică, în perioada 12-15 octombrie, ediția 2017 a Campionatului Național de sabie pentru speranțe. Concursul a avut loc la sala de sport a Școlii Generale Nr. 3 din Râșnov, la feminin și masculin, individual și pe echipe. Duminică, 15 octombrie 2017, de la ora 9:00 […]

READ MORE →

România – locul 10 la etapa de Cupă Mondială de juniori de la Riga, în proba masculină pe echipe

Riga, capitala Letoniei, a găzduit sâmbătă și duminică, 14 și 15 octombrie 2017, a doua etapă de Cupă Mondială la spadă juniori masculin din sezonul 2017-2018. Concursul s-a desfășurat la individual și pe echipe, iar la start s-au prezentat 240 de sportivi. România a fost reprezentată în Letonia de patru sportivi: Adam Macska (CSM Satu […]

READ MORE →

România – locul 7 la etapa de Cupă Mondială de juniori de la Laupheim, în proba de spadă feminin echipe

Orașul german Laupheim a găzduit sâmbătă și duminică, 14 și 15 octombrie 2017, a doua etapă de Cupă Mondială la spadă juniori feminin din sezonul 2017-2018. Concursul s-a desfășurat la individual și pe echipe, iar la start s-au prezentat 196 de sportive. România a fost reprezentată pe planșele din Germania de patru sportive: Bianca Benea […]

READ MORE →

ACS Balestra1 a câștigat Campionatul Național de floretă speranțe de la București, ediția 2017, în proba masculină pe echipe

Federația Română de Scrimă a organizat de joi și până duminică, în perioada 12-15 octombrie, ediția 2017 a Campionatului Național de floretă pentru speranțe. Concursul a avut loc la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București, la feminin și masculin, individual și pe echipe. Duminică, 15 octombrie 2017, de la ora 9:00 a avut […]

READ MORE →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top