Sâmbătă, 29 martie, la Târgu Mureș a avut loc cea de-a cincea ediție a Memorialului “Pongracz Antal” la spadă, o competiție organizată în memoria fostului mare campion al României, care a decedat pe 18 martie 2008, exact în ziua în care a împlinit 60 de ani. Prezentă la memorial, Maria Pongracz, cea care i-a fost alături lui Antal aproape 40 de ani, a avut amabilitatea de a acorda un interviu pentru site-ul oficial al Federației Române de Scrimă.

A cui a fost ideea înființării Memorialului “Pongracz Antal” la spadă?
A tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit pe Pongracz Antal. Memorialul a luat ființă în 2010, cu sprijinul Asociației Doctor Pongracz, o organizație non-profit care are ca scop susținerea și promovarea tinerelor talente din scrimă, dar și din cadrul Universității de Medicină și Farmacie.

Sunteți mulțumită de nivelul la care a ajuns competiția?
Da. E o satisfacție foarte mare să văd că la Memorialul “Pongracz Antal” sunt prezenți an de an aproape cei mai buni spadasini din România, dar și sportivi din alte țări. De exemplu, anul acesta un sportiv a venit special de la Londra pentru concursul de la Târgu Mureș.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveți legată de cel care ați trăit 39 de ani?
Am foarte multe amintiri…Cel mai dragi îmi sunt clipele în care o sală întreagă îl aplauda pentru tușele pe care le dădea adversarilor. La întrecerile naționale mergeam cu el de cele mai multe ori, stăteam pe bancă, lângă planșă cu pumnii strânși și izbucneam împreună cu spectatorii. Eram foarte mândră de el.

Ca sportiv, mă gândesc că a lipsit destul de mult de acasă. Cum v-ați obișnuit cu acest lucru?
Lipsea mult atunci când trebuia să meargă în cantonamente. În primii ani de căsătorie, Antal era ca un musafir acasă. Nu îi plăceau deloc cantonamentele, dar nu avea încotro. Trebuia să muncească mult pentru că doar așa putea reuși în ceea ce și-a propus. Nu era talentat ca și sportiv, dar muncea extraordinar de mult. Iar tot efortul pe care l-a despus s-a materializat în rezultatele obținute.

Fiul dumneavoastră, Matyas, de ce nu a făcut scrimă la cel mai înalt nivel?
Matyas a făcut scrimă până la vârsta de cadeți. A luat chiar și un loc trei pe țară, dar apoi a ales alt drum. E doctor stomatolog și crede că asta îl reprezintă cel mai bine. A fost alegerea lui, iar eu și cu soțul meu l-am înțeles în momentul în care a optat să părăsească scrima de performanță.

Ce vă așteptați de la următoarele ediții ale Memorialului Pongracz Antal”?
Îmi doresc ca această competiție să atragă în continuare cât mai mulți sportivi de top din România și de peste hotare. Totodată, aș vrea ca numele Pongracz să nu dispară vreodată.

CINE A FOST PONGRACZ ANTAL?

P Antal

Pongracz Antal a fost unul dintre cei mai buni spadasini pe care i-a avut România. Campion mondial de tineret în 1967, Pongracz Antal a participat de trei ori la Jocurile Olimpice unde a obţinut două locuri patru şi o dată a terminat pe poziţia a şasea. A câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua şi are în palmares nenumărate titluri de campion naţionale şi cupe ale României.
Fost medic stomatolog şi reputat profesor de medicină, Pongracz Antal a decedat în 2008, exact în ziua în care a împlinit 60 de ani.