GALERIE FOTO: Peste 150 de elevi de la Școala Generală Nr. 99 din București au asistat la lecțiile deschise de scrimă susținute de sportivii de la ACS Quarto, ACS Balestra și ACS Duel

  by    0   0

Fundația Prais a demarat la sfârșitul acestui an o nouă ediție a mișcării naționale “Și eu trăiesc sănătos!”, un proiect prin care îndeamnă copiii din mai multe școli din București la mișcare. Începând din acest an, Federația Română de Scrimă este partener al Fundației Prais în acest proiect, iar prima acțiune a avut loc joi, 11 decembrie, la Școala Generală Nr. 99 din București.
Timp de patru ore, în intervalul 8:00-12:00, sportivi și antrenori de la ACS Duel, ACS Balestra și ACS Quarto au susținut lecții deschise de scrimă pentru peste 150 de elevi din clasele I-IV de la Școala Generală Nr. 99 din București. Entuziasmul în rândul micilor elevi a fost foarte mare
Cei care au reprezentat Federația Română de Scrimă la acest eveniment au fost:
ACS Duel: Kirian Lavoisard, Luca Vlad. Antrenor – Nae Alexe.
ACS Balestra: Petru Surcel, Denisa Mănescu. Antrenor – Mihai Predescu.
ACS Quarto: Andreea Hodorogea, Diana Zota. Antrenor – Marcela Mincu.
Mai multe despre mișcarea națională “Și eu trăiesc sănătos!” puteți afla AICI.

IMG_0686 IMG_0688 IMG_0689 IMG_0690 IMG_0691 IMG_0692 IMG_0693 IMG_0694 IMG_0695 IMG_0697 IMG_0703 IMG_0719 IMG_0722 IMG_0723 IMG_0724 IMG_0725 IMG_0726 IMG_0728 IMG_0729 IMG_0731 IMG_0732 IMG_0733 IMG_0734 IMG_0735 IMG_0736 IMG_0737 IMG_0738 IMG_0739 IMG_0740 IMG_0742 IMG_0743 IMG_0745 IMG_0746 IMG_0747 IMG_0748 IMG_0749 IMG_0750 IMG_0751 IMG_0752 IMG_0753 IMG_0755 IMG_0756 IMG_0757 IMG_0758 IMG_0759 IMG_0760 IMG_0761 IMG_0762 IMG_0763 IMG_0764 IMG_0765 IMG_0766 IMG_0767 IMG_0768 IMG_0769 IMG_0770 IMG_0771 IMG_0772 IMG_0773 IMG_0774 IMG_0775 IMG_0776 IMG_0777 IMG_0778 IMG_0779 IMG_0780 IMG_0781 IMG_0782 IMG_0783 IMG_0784 IMG_0785 IMG_0786 IMG_0787 IMG_0789 IMG_0790 IMG_0791 IMG_0792 IMG_0793 IMG_0794 IMG_0795 IMG_0798 IMG_0799 IMG_0800 IMG_0801 IMG_0802 IMG_0803 IMG_0804 IMG_0805 IMG_0806 IMG_0808 IMG_0809 IMG_0810 IMG_0811 IMG_0812 IMG_0814 IMG_0815 IMG_0816 IMG_0817 IMG_0819 IMG_0820 IMG_0821 IMG_0822 IMG_0823 IMG_0824


Related Posts

Iancu-locul 30, Bucur-locul 45, Ciornilă-locul 47 și Cruțu-locul 48 în proba de sabie masculin individual la Universiada de vară de la Taipei

Cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară se desfășoară la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august 2017. România este prezentă în Taiwan cu o delegație de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, ei concurând la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Amalia Tătăran – locul 34 în proba de spadă feminin individual la Olimpiada de vară de la Taipei

Cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară se desfășoară la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august 2017. România este prezentă în Taiwan cu o delegație de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, ei concurând la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Scrimerii români au plecat joi seara spre Taipei! Primele probe de scrimă de la Universiada de vară au loc duminică!

Delegația de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, a plecat joi seara la cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară, care se va desfășura la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august. Sportivii noștri vor concura la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Se fac înscrieri pentru Campionatul Național de scrimă pentru veterani de la Craiova, ediția 2017!

Asociația Română de Scrimă Veterani organizează în data de 2 septembrie 2017, la Craiova, o nouă ediție a Campionatului Național de scrimă pentru veterani. Concursul va avea loc la Sala de scrimă a Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, cu începere de la ora 9:30, la trei categorii de vârstă: categoria I (40-49 de ani), […]

READ MORE →

Șapte scrimeri vor reprezenta România la Universiada de vară de la Taipei!

România va participa cu o delegație de 121 de persoane, dintre care 91 de sportivi, la cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară, care se va desfășura la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august, iar gimnasta Larisa Iordache va fi purtătoarea de drapel la ceremonia de deschidere. Delegația României va pleca joi, 17 […]

READ MORE →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top