Prima etapă de Cupă Mondială la spadă feminin din sezonul 2014-2015, proba individuală, a adus cea dintâi medalie pentru delegația României.  Ana Maria Brânză a avut un parcurs excelent și s-a clasat la final pe locul al doilea după ce a cedat dramatic în finală, scor 13-12, cu Anfisa Pochkalova (Ucraina). Până în finală, drumul Anei a fost următorul: Tabloul de 64 – 15-5 cu Nickol Tal (Israel); Tabloul de 32 – 15-9 cu Tiffany Geroudet (Franța); Tabloul de 16 – 15-9 cu Yana Zvereva (Rusia); Tabloul de 8 – 15-10 cu Yujie Sun (China); Semifinale – 15-12 cu Emese Szasz (Ungaria).
Pe tabloul de 64 au mai fost prezente sâmbătă, 25 octombrie, Simona Gherman, Simona Pop și Amalia Tătăran. Dacă Tătăran a pierdut în 64, după 14-15 cu Rosella Fiamingo (Italia), Gherman și Pop au ieșit din concurs pe tabloul de 32. Rezultatele celor două au fost: Tabloul de 64 – Simona Gherman – Courtney Hurley (SUA) 15-14, Simona Pop – Erika Kirpu (Estonia) 15-8; Tabloul de 32 – Simona Gherman – Julianna Revesz (Ungaria) 9-10, Simona Pop – Jialu Hao (China) 5-6.
Ana Maria Constantin, Raluca Sbîrcia, Maria Udrea și Ioana Dumitru au fost eliminate din concurs vineri, 24 octombrie, în preliminarii.
În clasamentul final, româncele au terminat pe următoarele poziții: Ana Maria Brânză – locul 2, Simona Gherman – locul 31, Simona Pop – locul 32, Amalia Tătăran – locul 63, Ana Maria Constantin – locul 78, Raluca Sbîrcia – locul 165, Maria Udrea – locul 167, Ioana Dumitru – locul 170. Au participat 218 sportive.

1484752_10153405017728018_7195741045474247299_n 1901814_10153405017363018_2447032371635707347_n 1920343_10153405019043018_4405356285757460291_n 10154254_10153405017148018_8598255788354885601_n 10177355_10153405016663018_89849761989306418_n 10310598_10153405016738018_5431323454933947469_n 10312526_10153405017198018_3016401495317995395_n 10334236_10153405018638018_3137805585142601801_n 10348536_10153405019128018_390290689213559677_n 10368271_10153405017158018_6511828737818661739_n 10460241_10153405016718018_5471246555813177787_n 10561804_10153405018118018_7177832053597846826_n 10644545_10153405017593018_1122058415904498927_n 10644867_10153405016228018_2764812518670049444_n 10678782_10153405016933018_4097438921359532242_n

FOTO: Augusto Bizzi