Marţi, 29 martie, de la ora 19:30 la TVR Cluj şi de la 22:30 la TVR 3, Pilu vă dă întâlnire cu Cristina Stahl, într-un nou capitol al “Poveştilor lu’ Pilu”.
“…al treilea cuvânt rostit a fost scrimă…”. Asta a spus cu multă vreme-n urmă „eroul de poveste”. La început m-am întors cu gândul în copilărie, căutând vedeta jocurilor acesteia, probabil a tuturor copiiilor, mingea. “Eroul de poveste” a împins mingea spre alți copii, ea (e gata, ați aflat e o…eroină de poveste) a început totul într-o sală cu un paradox aparte. La Satu Mare, pe lângă miracol în scrimă e și dragoste. Așa a ajuns ”eroul de poveste” într-o sală de scrimă.
Încet și sigur, de mână cu mama ei, a început traseul spre performanță.
E plină de umor…matematic, are gestul pregătit. E în teacă. E sigură în orice moment și nu ezită să atace, sportiv ce-i drept, orice replică, venită pe planșă sau prin viu grai.
Modestia face parte din echipamentul zilnic, chiar dacă sunt ani de când și-a lăsat floreta să-i povestească tot. Efortul, sacrificiul, copilăria, îți mulțumesc Cristina Stahl pentru că ai răsfoit o poveste.

Despre emisiune

Sportul e un mod de viață, așa că o plimbare printre campioni și amintirile lor legate de sport lasă pentru orice privitor o poveste ce nu dărâmă cuvintele lui Finley – “transpirație plus sacrificiu egal succes” – și împing orice nație spre mișcare.
“Să-mi cunosc campionii e un start spre o cursă de poveste ce-mi place să o răsfoiesc alături de voi, iar la finalul cursei, ca-n sport ce-i drept, toți am câștigat. Sportul cere sacrificii, dar nu rămâne dator niciodată. El oferă satisfacții unice și de… poveste. Dacă cere cu mâna stângă cu mâna dreaptă oferă”, spune Alexandru Pilu Bănoi, realizatorul emisiunii.
Drumul spre culmi l-a lăsat în cuvinte Seneca –“Este un drum lung, dar te duce la înălțimi nemaiîntâlnite”. Merită!
Poveștile rămân povești, campionii rămân campioni și să nu uiți: fă sport!
Emisiunea poate fi urmărită şi în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans