Azi are loc ediția a doua a Veteran Fencing Cup la spadă și floretă de la Satu Mare

  by    0   0

Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește sâmbătă, 22 noiembrie, ediția a doua a Veterna Fencing Cup la floretă și spadă, feminin și masculin, doar la individual.
Veteran Fencig Cup este o competiţie rezervată foştilor scrimeri și amatorilor, pe mai multe categorii de vârstă: peste 40 de ani, peste 50 de ani, peste 60 de ani şi  peste 70 de ani.
Această întrecere, organizată de CS Satu Mare, Asociaţia Pilates Education şi diferiţi sponsori, are scopul de a promova acest sport minunat şi de a atrage atenţia că mulţi scrimeri renunţă mult prea devreme la performanţă. Faţă de ediţia trecută, din 2013, numărul participanţilor s-a dublat. Astfel, 60 de foste glorii sau amatori din Germania, Ungaria, Austria şi România se vor întrece la floretă şi spadă.
Deschiderea oficială va avea loc la ora 9:30, urmând ca de la 10:00 să se dea startul spadasinilor. Floretiştii vor intra pe planşă în jurul orei 13:00. Finalele la toate categoriile de vârstă vor debuta la ora 17:00, iar apoi va avea loc festivitatea de premiere şi un banchet.
Din punct de vedere organizatoric, sufletul acestei competiții este Judit Szereday, fostă componentă a lotului naţional de floretă.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile acestui concurs.


Related Posts

România – locul 11 în proba de sabie masculin echipe, la Universiada de vară de la Taipei

Cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară se desfășoară la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august 2017. România este prezentă în Taiwan cu o delegație de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, ei concurând la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Mălina Călugăreanu-locul 5, Maria Boldor-locul 13 și Amalia Tătăran-locul 56 în proba de floretă feminin individual la Universiada de vară de la Taipei

Cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară se desfășoară la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august 2017. România este prezentă în Taiwan cu o delegație de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, ei concurând la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Iancu-locul 30, Bucur-locul 45, Ciornilă-locul 47 și Cruțu-locul 48 în proba de sabie masculin individual la Universiada de vară de la Taipei

Cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară se desfășoară la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august 2017. România este prezentă în Taiwan cu o delegație de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, ei concurând la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Amalia Tătăran – locul 34 în proba de spadă feminin individual la Olimpiada de vară de la Taipei

Cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară se desfășoară la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august 2017. România este prezentă în Taiwan cu o delegație de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, ei concurând la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Scrimerii români au plecat joi seara spre Taipei! Primele probe de scrimă de la Universiada de vară au loc duminică!

Delegația de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, a plecat joi seara la cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară, care se va desfășura la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august. Sportivii noștri vor concura la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top