La Sala de scrimă Floreasca din București are loc sâmbătă, 22 martie, a treia probă din cadrul Campionatului Național de spadă pentru tineret. Concursul individual feminin va începe la ora 9:00 și va alinia la start peste 30 de sportive de la cele mai bune cluburi de scrimă din țară. Finala este programată în jurul orei 13:00.
În 2013, podiumul probei feminine individual din cadrul Campionatului Național de spadă tineret a arătat astfel: 1. Greta Vereș (CSA Steaua), 2. Maria Udrea (CSA Steaua), 3. Alexandra Cârstea Ionică (Univ. Craiova) și Cristina Răceu (CS Farul Constanța).
Programul complet al celor două zile de concurs care au mai rămas de disputant este următorul:
– sâmbătă, 22 martie, ora 9:00 – proba individuală feminină.
– duminică, 23 martie, ora 9:00 – proba pe echipe feminină.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ţine la curent cu toate informaţiile legate de acestă întrecere.