Sezonul 2015-2016 al Circuitului European de cadeți, la spadă masculin și feminin la individual, s-a încheiat sâmbătă, 6 februarie, cu etapa de la Helsinki (Finlanda).
La start s-au prezentat 188 de sportivi din 20 de țări, printre care s-a numărat și România. Țara noastră a fost reprezentată în proba feminină de patru sportive, după cum urmează: Bianca Benea (CSM Oradea), Alexandra Predescu (CSA Steaua), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș) și Denisa Barosan (CSA Steaua).
Cel mai bun rezultat pentru țara noastră a fost reușit de Alexandra Predescu. Legitimată la CSA Steaua, unde e pregătită de Cornel Milan, Alexandra a avut un parcurs perfect în Finlanda și a reușit să câștige concursul. Drumul Alexandrei spre prima treaptă a podiumului de la Helsinki a fost următorul: tabloul de 64 – 15-3 cu Maria Ivanova (Rusia); tabloul de 32 – 15-9 cu Margherita Martini (Italia); tabloul de 16 – 15-5 cu Eleonora Measso (Italia); tabloul de 8 – 15-9 cu Outi Jaakkola (Finlanda); semifinale – 15-7 cu Sandra Skoblov (Estonia); finala – 15-13 – Lea Mayer (Germania).
Celelalte sportive din România s-au clasat pe următoarele poziții la Helsinki: Denisa Barosan (CSA Steaua) – locul 9, Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș) – locul 11, Bianca Benea (CSM Oradea) – locul 36.
În întrecerea feminină au participat 77 de sportive.
Următorul concurs la nivel de cadeți este Campionatul European pentru cadeți și juniori de la Novi Sad (Serbia), din perioada 29 februarie – 9 martie.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans