Ziua a doua a Grand Prix-ului de sabie de la Seul programează duminică, 29 martie, începând cu ora 4:00, ora României, partidele de pe tabloul principal de 64.
România are în acest concurs doi sportivi: Tiberiu Dolniceanu (foto), calificat direct, și Alin Badea, calificat după preliminariile de sâmbătă, 28 martie.
Cei doi vor trage pe tabloul de pe 64 după următorul program:
Ora 5:00 – Alin Badea – Max Hartung (Germania)
Ora 5:45 – Tiberiu Dolniceanu – Xu Yingming (China).
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția celor doi sabreri români în Coreea de Sud.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans


UPDATE, ora 6:15 – Tiberiu Dolniceanu și Alin Badea și-au încheiat evoluția pe tabloul de 64 cu următoarele rezultate:
Alin Badea – Max Hartung (Germania) 8-15
Tiberiu Dolniceanu – Xu Yingming (China) 15-9.
Pe tabloul de 32, de la ora 9:00, ora României, Tiberiu Dolniceanu se va duela cu Tamas Decsi (Ungaria).


UPDATE, ora 9:30 – Tiberiu Dolniceanu a fost eliminat pe tabloul de 32 de Tamas Decsi (Ungaria), scor 11-15.


UPDATE, ora 17:26 – În urma evoluțiilor de sâmbătă și duminică, 28 și 29 martie, cei patru sabreri români au încheiat pe următoarele poziții Grand Prix-ul de la Seul: Tiberiu Dolniceanu – locul 18, Alin Badea – locul 54, Ciprian Gălățanu – locul 101, Iulian Teodosiu – locul 119. Au participat 142 de sportivi.
Podiumul concursului de la Seul a arătat astfel: 1. Nicolas Limbach (Germania), 2. Nicolas Rousset (Franța), 3. Daryl Homer (SUA) și Kamil Ibragimov (Rusia).