Localitatea franceză Bourges găzduiește în perioada 1-10 aprilie o nouă ediție a Campionatului Mondial de scrimă pentru cadeți și juniori.
Cei mai bun sportivi din întreaga lume, la nivel de cadeți și juniori, se vor duela în Franța pentru medaliile puse în joc, iar printre ei se vor număra și 17 scrimeri români.
Duminică, 3 aprilie, în ziua a treia de concurs au loc probele de spadă feminin cadeți individual și floretă masculin cadeți individual. De la ora 9:15, ora României, 110 sportivi se vor duela în proba de floretă masculin cadeți individual, iar trei sunt din România: Silviu Roșu (CSA Steaua), Cristian Cândescu (CSA Steaua), Alexandru Pîrva (CSA Steaua). După faza grupelor, vor trece mai departe 83 de sportivi, care vor ajunge pe un tablou incomplet de 128, de eliminare directă.
De la ora 9:15, ora României, Silviu Roșu, Cristian Cândescu și Alexandru Pîrva vor intra în concurs în următoarele grupe preliminare:
grupa Candescu grupa Pirva grupa Rosu
Programul complet al zilei a treia de la Campionatul Mondial de scrimă pentru cadeți și juniori de la Bourges este următorul:
Ora 9:15 – Floretă masculin cadeți individual;
Din România: Silviu Roșu (CSA Steaua), Cristian Cândescu (CSA Steaua), Alexandru Pîrva (CSA Steaua);
Ora 11:00 – Spadă feminin cadeți individual;
Din România: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș).
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția LIVE a sportivilor români la Bourges.
FOTO: Augusto BIZZI
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans


UPDATE, ora 11:53 – Silviu Roșu, Cristian Cândescu și Alexandru Pîrva și-au încheiat evoluțiile în grupele preliminare cu următoarele rezultate:
rezultate Candescu rezultate Pirva rezultate Rosu
În urma acestor rezultate, cei trei floretiști români s-au calificat mai departe, unde evoluează astfel:
TABLOUL DE 128
Silviu Roșu – liber
Cristian Cândescu – Olivier Split (Olanda)
Alexandru Pîrva – Veljko Cuk (Serbia)
TABLOUL DE 64
Silviu Roșu – Roey Eliyahu Rosenfeld (Israel)


UPDATE, ora 22:00 – În urma evoluțiilor de azi, cei trei floretiști români au încheiat concursul pe următoarele poziții: Silviu Roșu (CSA Steaua) – locul 26, Cristian Cândescu (CSA Steaua) – locul 68, Alexandru Pîrva (CSA Steaua) – locul 73.
Rezultatele lor pe tabloul de eliminare directă au fost:
TABLOUL DE 128
Silviu Roșu – liber
Cristian Cândescu – Olivier Split (Olanda) 14-15
Alexandru Pîrva – Veljko Cuk (Serbia) 7-15
TABLOUL DE 64
Silviu Roșu – Roey Eliyahu Rosenfeld (Israel) 15-7
TABLOUL DE 32
Silviu Roșu – Geoffrey Tourette (SUA) 6-15.
Medalia de aur a fost câștigată de către Geoffrey Tourette (SUA), care l-a învins în finală pe Kirill Borodachev (Rusia), scor 15-2. Medaliile de bronz au fost cucerite de către Tommaso Marini (Italia) și Luis Klein (Germania).