Echipa de sabie masculin a României continuă vineri, 17 iulie, drumul spre un nou podium la Campionatul Mondial de Scrimă de la Moscova.
După ce au trecut joi, 16 iulie, de Singapore (45-26) și de Belarus (45-34), elevii lui Mihai Covaliu și Dan Găureanu se vor duela pentru un loc în semifinale cu Italia. Pentru România vor trage următorii: Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu și Mădălin Bucur.
Partida România – Italia va începe la ora 13:45, ora României.
Programul complet de pe tabloul de 8 este următorul:
Germania – SUA
Ungaria – Rusia
Italia – România
Franța – Coreea de Sud.
Programul complet al zilei a cincea de la Campionatul Mondial de la Moscova este următorul:
Ora 9:00 – spadă feminin echipe: tururile preliminare, până pe tabloul de 8;
Din România: Echipa României formată din Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman și Loredana Dinu;
Ora 10:30 – spadă masculin echipe: tururile preliminare, până pe tabloul de 8;
Ora 11:10 – sabie feminin echipe: tabloul de 8 și semifinalele;
Ora 13:50 – sabie masculin echipe: tabloul de 8 și semifinalele;
Ora 16:30 – sabie feminin echipe: meciul pentru medaliile de bronz;
Ora 17:30 – sabie masculin echipe: meciul pentru medaliile de bronz;
Ora 18:30 – sabie feminin echipe: finala mare;
Ora 19:30 – sabie masculin echipe: finala mare.

Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția sportivilor români la Moscova.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans


UPDATE, ora 14:30 – România a fost învinsă pe tabaloul de 8 de Italia, scor 32-45, și va trage în continuare pentru locurile 5-8.


UPDATE, ora 15:00 – În primul meci de pe tabloul locurilor 5-8, echipa României va întâlni Coreea de Sud. Partida România – Coreea de Sud va începe la ora 15:30.


UPDATE, ora 21:49 – România a ocupat locul șase în proba de sabie masculin echipe după următoarele rezultate pe tabloul locurilor 5-8: 45-39 cu Coreea de Sud și 38-45 cu SUA.