Ziua a doua a etapei de Cupă Mondială la spadă seniori feminin de la Johannesbourg (Africa de Sud) programează sâmbătă, 2 mai, duelurile de pe tabloul principal de 64.
România va fi reprezentată în acest concurs de cinci sportive: Ana Maria Brânză, Simona Gherman – calificate direct pe tabloul principal de 64 -, Simona Pop, Loredana Dinu și Anca Măroiu – calificate după preliminarii. Vineri, 1 mai, în preliminarii, au mai tras Amalia Tătăran și Ioan Dumitru, dar ele au fost eliminate.
Începând cu ora 10:00, ora României, Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu și Anca Măroiu vor trage pe tabloul de 64 după cum urmează:
Ora 10:40 – Simona Pop – Brenda Briasco (Italia)
Ora 11:20 – Anca Măroiu – Marie Florence Candassamy (Franța)
Ora 12:20 – Ana Maria Brânză – Vivien Man Wai Kong (Hong Kong)
Ora 12:20 – Simona Gherman – Sanne Gars (Suedia)
Ora 12:20 – Loredana Dinu – Emese Szasz (Ungaria).
Cele cinci spadasine vor fi asistate de pe margine de tehnicienii Dan Podeanu și George Epurescu.
Evoluția celor cinci spadasine pe tabloul principal de 64 de la Johannesbourg poate fi urmărită LIVE AICI.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans