Ziua a doua de la Campionatul European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Novi Sad programează două noi probe: spadă cadeți masculin individual și floretă cadeți feminin individual.
De la ora 10:00, 110 sportivi vor lua startul în proba de spadă cadeți masculin individual, iar patru dintre ei sunt din România: Adam Macska (CS Satu Mare), David Biro (CSS Târgu Mureș), Mihai Bigea (LPS Craiova), Alexandru Oroian (CS Satu Mare). După faza grupelor preliminare, vor mai rămâne în concurs 84 de sportivi, care vor trage pe un tablou incomplet de 128, de eliminare directă.
Adam Macska, David Biro, Mihai Bigea, Alexandru Oroian vor intra în concurs în următoarele grupe preliminare:
grupa Bigea grupa Biro grupa Macska grupa Oroian
Programul complet al zilei de marți, 1 martie, de la Novi Sad este următorul:
Ora 10:00 – Spadă masculin cadeți individual;
Din România: Adam Macska, David Biro, Mihai Bigea, Alexandru Oroian;
Ora 12:30 – Floretă feminin cadeți individual;
Din România: Anca Săveanu, Rebeca Cândescu, Raluca Drăghici, Raluca Văcărașu.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrimă.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția scrimerilor români la Novi Sad.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans


UPDATE, ora 11:57 – Adam Macska, David Biro, Mihai Bigea și Alexandru Oroian și-au încheiat evoluțiile în grupele preliminare. Cei patru spadasini români au obținut următoarele rezultate:
rezultate Bigea rezultate Biro rezultate Macska rezultate Oroian


UPDATE, ora 12:17 – În urma evoluțiilor din grupe, toți cei patru spadasini români s-au calificat mai departe. Adam Macska și Mihai Bigea au acces direct pe tabloul de 64, iar Alexandru Oroian și David Biro trag în 128. Programul celor patru este următorul:
TABLOUL DE 128
Alexandru Oroian – Ruben Dereksen (Olanda)
David Biro – Mads Aagaard (Danemarca)
TABLOUL DE 64
Adam Macska – Maksym Kariychenko (Ucraina)/Bartlomiej Zbierada (Polonia)
Mihai Bigea – Gabriel Bonferroni (Elveția).
Dacă trec de 64, Adam Macska și Mihai Bigea se vor întâlni pe tabloul de 32!


UPDATE, ora 12:59 – Alexandru Oroian a fost eliminat pe tabloul de 128, după ce a cedat cu 12-15 în duelul cu Ruben Dereksen (Olanda).


UPDATE, ora 13:09 – David Biro s-a calificat în 64, după ce a trecut în 128 de Mads Aagaard (Danemarca), scor 15-10. Pe tabloul de 64, România va avea trei reprezentanți, care vor evolua astfel:
Adam Macska – Bartlomiej Zbierada (Polonia)
Mihai Bigea – Gabriel Bonferroni (Elveția)
David Biro – Randy Postma (Olanda).


UPDATE, ora 13:52 – Adam Macska s-a calificat în 32, după ce a trecut în 16 de Bartlomiej Zbierada (Polonia), scor 15-10. Pe de altă parte, Mihai Bigea a fost eliminat în 64, după ce a cedat cu 11-15 în duelul cu Gabriel Bonferroni (Elveția).


UPDATE, ora 14:21 – David Biro a fost eliminat în 64, după ce a cedat cu 6-15 în duelul cu Randy Postma (Olanda). Așadar, pe tabloul de 32, România mai are un singur reprezentant, pe Adam Macska, care va trage cu Gabriel Bonferroni (Elveția).


UPDATE, ora 15:32 – Adam Macska s-a calificat pe tabloul de 16, după ce a trecut în 32 de  Gabriel Bonferroni (Elveția), scor 15-9. Pentru un loc pe tabloul de 8, sportivul de la CS Satu Mare se va duela cu Stanislav Galper (Israel).


UPDATE, ora 15:59 – Adam Macska a fost eliminat pe tabloul de 16, după ce a cedat cu 12-15 în duelul cu Stanislav Galper (Israel).


UPDATE, ora 16:32 – În urma evoluțiilor de marți, 1 martie, cei patru spadasini români au încheiat concursul de spadă cadeți masculin individual de la Campionatul European pentru cadeți și juniori de la Novi Sad pe următoarele poziții: Adam Macska (CS Satu Mare) – locul 9, Mihai Bigea (LPS Craiova) – locul 39, David Biro (CSS Târgu Mureș) -locul 49 și Alexandru Oroian (CS Satu Mare) – locul 67. Au participat 110 sportivi.


UPDATE, 21:28 – Medalia de aur a fost cucerită de către Stanislav Galper (Israel), cel care în 16 a trecut de Adam Macska! În finală, Stanislav Galper (Israel) a trecut cu 15-14 de rusul Daniil Rudykh. Medaliile de bronz au fost cucerite de către Alessio Preziosi (Italia) și Wojciech Lubieniecki (Polonia).